Ministrul Sănătății Kiril Ananiev a prezentat noul proiect de model pentru finanțarea sistemului medical: case private de asigurări sănătate cu cel puțin 500 000 de asigurați fiecare.
Your browser doesn’t support HTML5
Casa națională de sănătate nu va mai avea un statut de monopol în finanțarea serviciilor medicale, ci se va concura cu fonduri private. Aceasta prevede noul model de sănătate prezentat de ministrul Kiril Ananiev în cadrul unei mese rotunde.
Noile fonduri vor funcționa la baza de contracte cu spitale, centre medicale și policlinici. Nu va fi permisă selectarea de pacienți în funcție de venituri, starea sănătății, vârsta sau alte criterii. Se va menține principiul solidarității.
Proiectul inițial prevedea un număr minim de un milion de asigurați în fondurile private. Ministrul Ananiev a declarat însă că este posibilă eliberarea unei licențe de funcționare și cu 500 000 de înscriși. Noile fonduri trebuie să asigure capital inițial și să dispună de rezerve operaționale.
Ca și acum contribuția pacienților va fi de 8% de la venitul lunar brut. Dacă o persoană nu-și declară preferința pentru un anumit fond ea se va asigura în continuare la Casa națională de sănătate. Înscrierea va fi benevolă iar schimbarea fondului va fi permisă odata, nu de două ori pe an, ca în cazul medicilor de familie.
Dacă un anumit fond intră în incapacitate de plată clienții lui vor fi transferați la un alt fond.
Ministerul Sănătății va stabili componența pachetului de servicii medicale de bază, inclusiv tratament în străinătate, ce va fi acoperit din contribuția de 8%. Asigurarea medicamentelor se va face prin licitații centralizate. Ministerul va putea stabili prețuri maxime la unele activități. Servicii medicale care nu figurează în pachetul de bază vor fi acoperite de pacienții sau printr-o asigurare suplimentară.
Opoziția consideră că noul model se apropie de cel american care lucrează cu 17% din produsul intern brut și este inaplicabil într-o țară săracă al cărui sistem de sănătate primește 4% din PIB. Casa naționala de sănătate cu servicii medicale de bază va deveni casa săracilor și pensionarilor, iar cei cu venituri mai mari se vor duce la fondurile private, a avertizat fostul șef al Casei Dimităr Petrov.