Bursa „Vaclav Havel” pentru tineri jurnaliști - 2019/2020

„Promoția” Havel 2019 la Howard Center for Investgative Journalism, SUA

Radio Europa Liberă caută candidați pentru bursa „Vaclav Havel”. Aplicațiile pot fi trimise până pe 2 iunie 2019.

Radio Europa Liberă oferă din nou o bursă „Vaclav Havel” pentru tineri jurnaliști din țările Parteneriatului Estic și din Rusia, interesați să cunoască toate fațetele jurnalismului de radio, video și on-line.

Bursa este oferită de Radio Europa Liberă/Libertatea (RFE/RL) și Ministerul ceh de Externe, cu sprijinul Fundației „Dagmar și Vaclav Havel” VIZE97.

Bursa „Vaclav Havel” pentru tineri jurnaliști - condiții și cerere (2019)

Bursa durează aproximativ opt luni, începe cu un scurt stagiu în biroul de la Chișinău al Europei Libere, unde bursierul se va familiariza cu misiunea postului nostru de radio și fluxul muncii de zi cu zi la radio, televiziune si on-line. Urmează stagiul la Praga, in cadrul redacției de limba română a Europei Libere, în cursul căreia se organizează și o vizită la Washington.

La Praga, Radio Europa Liberă oferă un program complex de pregătire jurnalistică: de la editarea de știri, la redactarea de relatări complexe pentru radio, televiziune sau web și creație vizuală pentru rețelele de socializare.

Bursa „Havel” oferă o sumă lunară, locuință, și acoperă asigurarea de sănătate și toate costurile de călătorie.

Bursa este acordată pe perioada 18 noiembrie 2019 - 26 iunie 2020. Aplicațiile trebuie trimise până pe 2 iunie 2019.

Mai multe informații despre bursă și condițiile în care puteți aplica, pe pdf.-ul atașat aici.