Epidemia de COVID-19 a destabilizat pieţele financiare, Wall Street înregistrând luni cea mai gravă cădere într-o şedinţă de peste 11 ani, motiv pentru care automat, tranzacțiile au fost suspendate automat pentru un sfert de oră luni dimineață. A fost căderea cea mai mare a bursei din decembrie 2008, când piețele erau destabilizate de falimentul băncii Lehman Brothers și criza de pe piața imobiliară, anunțând începutul crizei financiare globale.
Bursele din Asia și-a revenit puțin marți dimineață, într-o tentativă se pare de a diminua efectele epidemiei de coronavirus asupra finanțelor mondiale dar și a reacție la un modest reviriment al economiei chineze.
Căderea burselor luni a fost influențată și de „războiul petrolier” dintre OPEC, condus de Arabia Saudită și Rusia. Cele două părți nu au putut ajunge la o înțelegere cu privire la reducerea producției de țiței pentru a susține prețul mondial. Iar prețul petrolului s-a prăbușit luni la puțin peste 31 dolari/barilul.
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat luni că doreşte să ia măsuri ample pentru a relaxa economia americană în faţa repercusiunilor epidemiei noului coronavirus. Trump s-a referit în special la „o posibilă reducere a impozitelor salariale" care trebuie discutată cu responsabilii Congresului.