Simona Halep a devenit un bun național pentru mulți. Un bun național pe care românii nu vor să-l împartă cu nimeni. Doar cu cei din bula lor socială, politică și emoțională. Liderii PSD sunt gata să jure acum, după ce Halep a câștigat turneul de la Roland Garros, că mitingul organizat în timpul finalei i-a fost dedicat campioanei, contribuind cumva la victoria ei finală. D-aia aveau toți cămăși albe, de arbitri. Adevărul e că oamenii au urmărit mai degrabă meciul decât discursurile și emoțiile lor sonore au întrerupt nu odată ploaia de vorbe de la tribună.
Sorin Șerb
La urma-urmei, știau cu toții că singurul lucru important în venirea lor la București era prezența. Șefii aveau nevoie de o fotografie panoramică, plagiată după cea a manifestanților din februarie anul trecut, chiar dacă nu le-a reușit poza finală, cea cu lanternele telefoanelor activate pentru că, după terminarea finalei de pe terenul de tenis, puțini au mai stat să vadă finala de la tribuna politică. Ca orice plagiat, este în mare măsură o parodie: PSD protestează împotriva Statului paralel, adică acele structuri informale care au acaparat decizia acționând sub acoperirea instituțiilor de putere legitime și constituționale. Nu, nu e vorba despre rețeaua de mafioți care mănâncă bugetul de stat, banii europeni sau ai administrației locale, nu e vorba despre taxele de protecție pe care sunt nevoiți să le plătească oamenii și nici despre popririle abuzive făcute de fisc, nici despre deturnarea finanțelor și a legilor pentru ca guvernul PSD să-și poată plăti întreținuții care ies, în schimb, din cutie când le face semn partidul. Nu e vorba despre rețelele de influență și evazionism, de nepotisme și abuzuri, de detritusul securist-comunist care a îngrășat nu doar solul și subsolul economiei, ci și organigrama partidului. Nu, nu s-a scos o vorbă despre toate acestea, ci despre legăturile contra naturii între serviciile secrete, procurori și președinție, „o frăție josnică, o cârdășie periculoasă, un contract care vrea să scoată democrația din joc”, cum se lamenta Liviu Dragnea.
Deși unii îl consideră o reușită de organizare și propagandă, mitingul PSD a fost, de asemenea, o sursă nesecată de umor negru: el s-a petrecut în prezilele comemorării a 28 de ani de la Mineriada din iunie 1990, victorie a Securității și a mafioților comuniști împotriva poporului. Nu întâmplător mitingul a și fost comparat cu cohortele de mineri venite în București să repare cu bâtele democrația. Atunci au murit, probabil, peste o sută de oameni, au fost arestați mii de persoane, au fost distruse partide, sedii de ziare, organizații și încrederea în democrație. A devenit clar zilele acelea că național-comunismul a metastazat și că nu scăpăm de el cu una cu două. Cu sprijinul neprecupețit al lui Iliescu și al cohortei sale de sălbatici, România și-a canibalizat vreme de trei zile speranțele și viitorul. Acum, la 28 de ani, în dosarul Mineriadei, deși reluat cu tam-tam anul trecut, personalele principale nu au avansat nici măcar un pas către intrarea în închisoare, să submineze sistemul penitenciar din interior. Nu i-a deconspirat nimeni pe Iliescu și ai lui de la tribuna mitingului dacă nu ca foști activiști ceaușiști și colaboratori ai poliției politice (întreaga rețea de putere comunistă era poliția politică, nu doar Securitatea) măcar ca delincvenți și criminali, cum scrie în dosarele lor penale.
Se spune că, după Mineriada din iunie, România a fost cu mult mai săracă. Au plecat zeci de mii de oameni, dezamăgiți sau speriați de violențe. După mai bine de douăzeci de ani de guvernare criptopcomunistă, românii continuă să plece. În 2017 (adică tot pe tura urmașilor lui Iliescu, când se spune că economia duduie, ca și mașina de tipărit bani și imnuri de slavă partidului), au plecat peste două sute de mii de oameni, dintre care aproape trei sferturi tineri între 20 și 40 de ani. Și, cu siguranță, cei plecați nu sunt dintre cei care primeau venitul minim garantat. Așadar, rețeaua de interese construită pe structura Partidului comunist și cu material uman și inuman provenit din fosta Securitate protestează în Piața Victoriei împotriva serviciilor secrete, într-o sărbătorire cinică (și probabil involuntară) a celor 28 de ani de la crimele de atunci. Ce act ratat! Nu e comic? Așadar, nu proasta lor guvernare, nu corupția lor, nu rețelele lor infracționale au alungat elitele profesionale într-un tsunami prelungit iată pe aproape trei decenii, nu populismul lor pernicios a produs criza sistemului de pensii și sincopele bugetului consolidat. Nu. De vină ar fi noua Securitate instaurată acum mai bine de trei ani de fostul președinte Băsescu. Profitând de ocazia de a fi iar pe prima pagină, fostul președinte se apără atacându-l pe Liviu Dragnea, fostul lui coleg de partid, pe pagina de socializare. „Dacă eu am creat statul paralel pe care Dragnea vrea să-l distrugă sau să-l supună, este cert că tot Dragnea este cel care a lins cu sârg pe toţi şefii instituţiile statului paralel pe care azi îi acuză”, spune Băsescu după ce înșiră episoade din povestea de dragoste întinsă dintre Dragnea, DNA și serviciile secrete. Este o povestea care ar putea fi a lui, întrucât Băsescu însuși a întreținut în public scandaloase relații intime cu serviciile secrete și Procuratura.
Ca să adauge o tușă de culoare sângerie întregii povești, președintele Iohannis care citește pe îndelete, cu întreruperi, reveniri și sublinieri motivația Curții Constituționale referitoare la concedierea Laurei Kovesi de la conducerea Direcției anticorupție, l-a numit pe PSD-istul Gabriel Vlase la șefia Serviciului de Informații Externe. O numire controversată, spun unii, ba foarte potrivită, spun alții. Toți au dreptate, depinde din ce parte a biografiei îl privim. A fost propulsat în politică de scamatorul partidului, Viorel Hrebenciuc, priceput să scoată porumbei carnivori și iepurași turbați din jobenul partidului. La umbra acestui titan al politicii de culise a făcut carieră: a fost vicepreședintele Camerei Deputaților, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și al Comisiei speciale comune privind analizarea și actualizarea legislației securității naționale. A făcut rău-famata Academie de Informații, aceea a lui Gabriel Oprea de unde și-a și luat doctoratul. Om cu dosar beton. Rămâne să speculăm cum a putut ajunge absolventul de Politehnică din 1996, șef de serviciu secret, după ce a străbătut o carieră marcată de mari, extinse și imposibile performanțe intelectuale, doctorale și profesionale, acolo unde l-au vrut țara și partidul. A fost numirea lui Vlase o mână consolatoare întinsă de statul paralel de la Cotroceni către partidul de securiști orfani ai lui Dragnea? Un fel de a-i readuce la pupitrul de comandă pe oamenii-cheie ai PSD pentru a-i îmbuna? Sau un semn că oricine are un preț și că Vlase, prieten, se zice, cu Mihai Tudose și cu aripa PSD care vrea să-l lustreze pe Dragnea, va fi agentul 007 al președinției în partid? Părerile sunt împărțite: numirea politrucului ar fi un semn de slăbiciune, de oportunism, de frică sau de bun simț politic din partea lui Klaus Iohannis. Comunicatul președinției nu ne dă niciun indiciu, așa că mulți se întreabă cu ce se au la mână Vlase și Iohannis. Știm că în România, când vine vorba despre speculații, nesimțire și corupție, doar cerul e limita. Doar că nu ar trebui exclusă nici posibilitatea ca numirea să fie un semn de normalitate sau de împăcare din partea președinției. Și-apoi, cine ar mai putea vorbi despre un stat paralel, odată ce omul PSD-ului e pus la butoanele spionajului românesc? O normalitate care a împrăștiat ceva gaz ilariant în atmosfera toxică a mitingului PSD, înveselindu-i pe liderii preocupați, în principal, de exterminarea șobolanilor care amenință unitatea și integritatea partidului.
„Facem curățenie după șobolani”, le promitea Dragnea manifestanților care-l aplaudau cu ochii la meciul Simonei Halep. Șobolanii sunt procurorii care falsifică dosare, generalii care atacă democrația „prin ONG-uri înființate ilegal” „finanțate din străinătate”, prin jurnaliști plătiți nu se știe de cine pe care „îi vedeți mințind în ziarele și televiziunile lor.” Ar beneficia de aceste servicii cei care pierd alegerile la urne „dar vor să le câștige prin DNA și SRI”. Adică nu cum le-a câștigat PSD, spărgând pușculița bugetară și cultivând o armată de întreținuți care, la o adică, muncesc cu dedicație în folosul comunității și al grupului de interese, demonstrând aproape didactic cât de eficient este sindromul Stockholm dacă-l aplici după metodele bolșevice. Și pentru că victoria din Piața Victoriei a coincis cu cea de la Roland Garros, primărița Capitalei, persoană importantă în partid, a pavoazat Stadionul Național pentru a-i oferi Simonei Halep în cadru organizat cheia orașului. Lucrurile au scăpat de sub control și primărița a primit pe bluzița ei roz un hârdău de nemulțumire de la peluze. Huiduielile au fost considerate o victorie a bunului simț, deși invitata de onoare, Simona Halep, era vădit contrariată și confuză, pentru că nu la huiduieli se aștepta în cadrul acestei ceremonii de onoare. A stat așa câteva minute, sfâșiată între cei care, considerând-o a lor, trăgeau de ea în toate părțile, unii aplaudând, alții urlând și vociferând, alții strigând declarații de dragoste sau de război. De confuzia campioanei a profitat o altă castă divă, Angela Gheorghiu, care susține că Gabriela Firea ar fi încercat să profite și de vizibilitatea ei pentru a crește în popularitate. A urmat un schimb de scrisori otrăvite și replici în falset, iar vocea sopranei a început să tremure și să dea rateuri, semn că nu mai stă așa de bine cu ambitusul și respirația: s-a aflat, printre altele, că primise pentru un concert organizat de Primăria Generală un onorariu mai mare chiar decât cel primit de Simona Halep la ultimul turneu, mai mare decât al sopranelor care cântă la Met sau Covent Garden, că pecetluise cu multe și consistente cecuri iubirea cu primărița, dar și că aceasta din urmă voia s-o facă cetățean de onoare doar pentru a mai pune o poză ilustră în colecția de trofee. Se pare că fiecare ar fi vrut nu doar rolul principal în această operă, ci și să supraviețuiască duetului final.
Scandalul de pe stadion a continuat pe pagina de socializare a primăriței iar aceasta a fost nevoită s-o închidă de câteva ori în câteva ore, așteptând ca zelul contestatarilor să se istovească. Pagina de acum a suferit amputări serioase: întregul episod al sărbătoririi Simonei Halep a dispărut, odată cu lungile epistole și scurtele imprecații care l-au însoțit, după modelul PSD-ist de a rescrie istoria, extirpând-o. Primărița a stârpit dăunătorii. Măcar de pe pagina ei de Facebook, dacă nu și din oraș. În paralel, mașina de propagandă a partidului a produs o comică și totodată sinistră încercare de a-și spăla pe creieri simpatizanții susținând că huiduielile n-o vizau pe primăriță, ci pe campioană, ca să compromită momentul. Vinovați ar fi contestatarii partidului și guvernului, manifestanții din februarie anul trecut și din fiecare zi de după aceea. Cei care scriau cu laser în timpul mitingului PSD pe zidurile pieței mesajul #rezist. Autorul acestor năstrușnicii a fost ghilotinat de Dragnea, deși ar fi trebuit să primească premiul Academiei de informații pentru cea mai trăsnită campanie de dezinformare.
Dar cea mai recentă probă că Simona Halep, ca și alți perfomeri de top, a fost transformată într-un bun al întregului popor, că a fost expropriată, naționalizată și că este exploatată de industria de propagandă, indiferent de culoarea politică, este și reacția quasi-solidară la caricatura din Charlie Hebdo care o înfățișează pe campioană ridicând cupa turneului deasupra capului și strigând „Fiare vechi!” Desenul, de o ironie care vizează mai degrabă rugina prinsă de acest prestigios turneu și stereotipiile francezilor, a stârnit românii care au lepădat haina europeană și și-au tras pe ei cămașa morții și ițarii naționali. Au ieșit la iveală resentimente prost ascunse, ranchiuna față de niște frați latini mai norocoși ca noi și un antioccidentalism care tinde să devină politică națională. Că nu degeaba avertiza Dragnea la miting că statul paralel atacă prin partide și ONG-uri finanțate din străinătate. Că, în fine, la mitingul PSD românul s-a trezit „din somnul cel de moarte în care-l adânciră barbarii de tirani”. Sau poate că plânge în somn.