Născută la 28 februarie 1964, în orășelul Grigoriopol, stânga Nistrului. A absolvit Școala Pedagogică din Călărași, ulterior a studiat la Universitatea de Stat din Moldova. Are o activitate de 35 de ani în pedagogie. Actualmente este învățătoare la clasele primare în cadrul Liceului Teoretic „Liviu Rebreanu”, din Chișinău.
Your browser doesn’t support HTML5
„Ca să porți coroana de om, trebuie să ai trei etaje: minte, obraz și inimă”
Luni
E șase dimineața, mă trezesc înaintea deșteptătorului. Așa obișnuiesc să fac în fiecare zi de foarte mulți ani. Am deschis larg fereastra și privesc cum soarele palid de toamnă răzbate cu greu printre crengile nucului de la poartă.
Se prevestește o zi frumoasă de octombrie. Încep o săptămână nouă cu un gând bun că viața este acel cadou pe care îl primim o singură dată și trebuie trăită din plin.
După micul dejun mă grăbesc la liceu. Recent le ziceam feciorilor mei că eu toată viața merg la școală. Când eram mică mergeam cu părinții, căci erau profesori și ei, apoi ca elevă, după aceea la facultate și tot la școală de 35 de ani de activitate de învățător. Toți zic că e grea meseria, dar dacă-ți place ceea ce faci, nici nu observi cum se scurg anii.
Am ajuns mai devreme cu o oră de începutul lecțiilor. În clasă e liniște. Băncile îi așteaptă pe micuții mei discipoli din clasa a doua. Lecțiile au decurs așa cum mi-am propus: neobișnuite și cu mari descoperiri pentru cei mici. Uneori așteptările părinților sunt exagerate, alteori îmi place mie să le fiu părintele celor 32 de puști. La prânz am avut ședință cu direcția liceului unde am discutat diferite probleme școlare.
Într-un târziu m-am pornit spre casă. Merg și admir atmosfera tomnatică. Am renunțat la transportul public și din motivul ca deseori aud cea ce supără urechile. Iar de cultură avem atât de mult nevoie în societatea noastră. Cu gând melancolic mă apropii de sfârșitul acestei zile zicându-mi în sinea mea: „A mai trecut o zi din viața mea, dar nu am trăit-o în zădar...”
Viorica Sveț,
Marți
Am deschis ușa casei și m-a întâmpinat bucuros fidelul nostru paznic, Hans (câinele ciobănesc german). Patrupedul are ochii sinceri și înțelepți. Știe când și cum să acționeze cu toți membrii familiei se comportă diferit, așa cum îl tratează fiecare. E un psiholog iscusit și niciodată nu încalcă regulile casei. În fiecare zi mă petrece și mă întâmpină cu drag.
În pragul liceului m-au întâmpinat niște elevi din clasa mea. În scurt timp mi-au povestit cât de dor le era să revină la școală. Un învățător nu ar exista fără discipolii săi. Copiii sunt acei de la care învățăm cum să fie ziua mai ușoară. După ore am discutat cu câțiva părinți din clasă și, ca de obicei, am simțit acea responsabilitate și povara pe care o are un profesor. Empatia și dragostea trebuie să prevaleze. Un învățător la clasele primare e dator să simtă fiecare suflețel din clasă. Trebuie să ai vocația de a-i cuceri pe micuți.
Spre seară cu toată familia am zdrobit strugurii. E un obicei frumos la moldoveni să ai vinul tău în beci. Am moștenit tradiția de la părinți și ne străduim s-o transmitem și copiilor noștri. O fi bun vinul de la fabrică, dar nu poate înlocui gustul băuturii pe care o faci în propria gospodărie.
A fost o seară minunată, ne-am delectat cu mustul aromat și dulce ca mierea. Nu contează cine ești, atât timp cât ai dragoste pentru familie în suflet, totul e bine.
Miercuri
A sunat telefonul dis-de-dimineața, am primit o veste tristă. S-a stins din viață verișoara mea. Era mult mai mică ca mine. Nu demult venise la Chișinău să primească un curs de radiografie. Se lupta cu boala veacului, dar n-a ajuns să se trateze. A luat-o Dumnezeu prea devreme.
Vâltoarea vieții ne zbuciumă și ne consumă uneori cu tot felul de lucruri inutile...
După ore plecăm la baștină. Mergem cu soțul să ne luăm rămas bun de la ea. Tot drumul preț de două ore ne-am amintit numai clipe frumoase petrecute cu verișoara mea Nelea. A fost o mamă excepțională, o soție minunată și o învățătoare cu har și înțelepciune.
Ne-am întâlnit cu toate rudele. Păcat că ne vedem doar la evenimente triste. Nu mai avem timp de alte întâlniri. Vâltoarea vieții ne zbuciumă și ne consumă uneori cu tot felul de lucruri inutile. A fost o zi tristă. Dar viața continuă și nu mai contează anii din viața ta, ci viața din anii tăi.
Joi
Revin la serviciu. Mă bucur să-mi revăd colegele. Am mai discutat un pic înainte de ore. Ne-am împărtășit unele idei. Din nou la muncă! Lecțiile de azi au fost reușite.
După amiază mă întorc la căsuța mea plină de căldură și miros îmbătător de toamnă și mai ales de gutui. Am ajuns mai devreme ca de obicei, datorită feciorului mai mare care m-a adus cu mașina. La poartă m-a întâlnit nepoțica Alexandra. Ea mă face să uit de rutina cotidiană. De fiecare dată când mă vede îmi întinde mânuțele și îmi arată s-o plimb. Nu are un anișor, dar e înțelegătoare foc, argint viu. O iubesc nespus de mult.
Azi ne-am dat ambele huța în scrânciobul de sub merii din grădină. Era fericită și îmi gângurea ceva în limba ei de copil. Sunt enorme emoțiile de bunică. Nu le poți descrie în cuvinte. Mă retrag în dormitor cu satisfacția că toți ai casei sunt prezenți și forfota zilei se domolește. Nu mă despart de carte înainte de somn.
Vineri
Vremea trece și ne trecem… Amintirile rămân...
O zi la fel de însorită doar că răcoarea dimineții îți amintește că e mijloc de toamnă. Vineri e o zi mai ușoară. E sfârșit de săptămână, sunt cu gândul la weekend când prăznuim Acoperământul Maicii Domnului și Hramul Chișinăului. Sâmbătă plec cu elevii în excursie la Cetatea Soroca, la Lumânarea Recunoștinței, pe malul Nistrului.
Dar până atunci mai e timp, trebuie să-mi mobilizez forțele ca să reușesc să fac tot ce mi-am propus pentru azi. Căci vremea trece ca gândul. Vremea trece și ne trecem… Amintirile rămân.
Seara cu toată familia am cules merele din livada de lângă casă. Mere puține, dar forfotă mare. Toți se bucură că e sfârșit de săptămână și vin zilele de relaxare și distracții.
Tare se mai amuză nepoțica Sănduța când culegeam merele de pe poalele pomului. Îmi doresc să-i transmit tot ce este mai bun și frumos din arborele nostru genealogic.
Și fiecare din noi trebuie să cunoască ca să porți coroana de om, trebuie să ai trei etaje: minte, obraz și inimă. Va urma o nouă săptămână cu noi evenimente, cu noi provocări. Să ne bucurăm de lucruri mărunte că viața e frumoasă!