Preşedintele moldovean Igor Dodon se află într-o vizită de lucru la Baku. Harta deplasărilor sale în prima jumătate de an de mandat include ţări precum Federaţia Rusă, Turcia, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Iran, Ungaria şi Belgia. De ce Igor Dodon a dat prioritate capitalelor din est şi cât de important este ca cetățenii să cunoască din ce surse se fac aceste vizite? Răspunsuri la acestea şi alte întrebări în interviul cu directoarea executivă a Asociaţiei pentru Politică Externă, Victoria Bucătaru.
Victoria Bucătaru: „În timpul campaniei electorale, domnul Dodon a menționat că va acorda mai multă prioritate relațiilor pe care le are Republica Moldova cu Estul, precum și va promova un vector de politică externă orientat spre Est, inclusiv el a menționat și despre includerea Republicii Moldova în Uniunea Eurasiatică. Acest lucru se observă deja și în vizitele pe care le întreprinde șeful statului. Dumnealui a participat de mai multe ori în vizite oficiale în Rusia și s-a întâlnit cu președintele Putin, astfel crezând că ar putea să-și îndeplinească acea promisiune pe care a abordat-o cetățenilor în timpul campaniei electorale.”
Europa Liberă: Două dintre vizitele lui Dodon în străinătate au trezit discuții despre finanțare. Ultima se referă la odihna din Turcia, dar a fost și în februarie la Teheran o vizită finanțată de omul de afaceri din Rusia, Kirsan Iliumjinov, destul de controversat nume. Prin urmare, ar fi pertinentă întrebarea din ce bani se fac aceste vizite ale lui Dodon?
Victoria Bucătaru: „Într-adevăr, este o întrebare foarte pertinentă. În același timp, au apărut mai multe zvonuri referitor la odihna domnului Dodon în Turcia. De aceea, probabil, ar fi foarte bine în cazul în care domnul Dodon ar putea să se pronunțe public pe acest subiect. Este important să se cunoască modalitățile în care se fac vizitele oficiale, ținând cont de postura pe care o deține în calitate de șef al statului.
În afară de aceasta, vizitele respective, de asemenea, creează și un semn de întrebare privind prioritățile de politică externă pe care le are șeful statului și, bineînțeles, în primul rând, ne dăm întrebarea: care ar fi aceste priorități de politică externă, pentru că nu este clar care sunt ideile principale pe care le promovează domnul Dodon în calitate de șef al statului și care ar fi rezultatele sau beneficiile pentru cetățenii Republicii Moldova drept urmare a vizitelor pe care le întreprinde acesta?
Această informație trebuie să fie publică, șeful statului face toate călătoriile care sunt efectuate pe interes de serviciu sunt plătite din bugetul statului. Consider că, pentru a evita orice speculații, domnul Dodon ar putea să facă aceste informații publice și astfel, bineînțeles că, în primul rând, va crește și încrederea pe care o au cetățenii în domnia sa în calitate de președinte. În cazul în care va avea curaj să facă aceste informații publice. Nu sunt sigură dacă domnia sa ar dori să facă aceste informații publice.
De asemenea, în cazul în care vizitele pe care le efectuează domnul Dodon în străinătate sunt finanțate de persoane terțe, ridică semne de întrebare foarte serioase, pentru că, totuși, vorbim de un șef al statului și cu siguranță acesta nu poate călători pe banii unor persoane fizice sau pe banii unor companii, pentru că acest lucru deja trezește anumite suspiciuni în ceea ce privește scopurile vizitelor, dar și rezultatele acestora.”
Europa Liberă: Ai vorbit despre încrederea cetățenilor în președinte. În acest an au fost cinci întrevederi cu Vladimir Putin, au fost multe declarații în ceea ce privește problema migranților sau revenirea mărfurilor pe piața rusă. Aceste probleme se pare că n-au fost rezolvate. Totuși, mulți cetățeni consideră că anume vizitele dese la Moscova ar da rezultate.
Victoria Bucătaru: „Din punctul meu de vedere, acestea sunt niște mesaje populiste. Observăm că vizitele pe care le întreprinde domnul Dodon la Moscova nu se soldează până când cu rezultate concrete. Aș fi vrut să văd, bineînțeles, prin intermediul anumitor memorandumuri de colaborare sau al unor documente oficiale semnate de către Dodon, anumite rezultate pentru cetățenii Republicii Moldova și pentru îmbunătățirea climatului de afaceri, însă acest lucru noi nu-l observăm. Pe de altă parte, totuși, observăm că Uniunea Europeană continuă să acorde asistență Republicii Moldova în mod justificabil și aceasta se face anume prin intermediul asistenței financiare pe care o acordă aceasta Republicii Moldova și este un ajutor palpabil, pe care cetățenii îl observă și de care se pot folosi.”
Europa Liberă: În acest context, cumva se creează impresia că există o dualitate de putere. Vladimir Voronin i-a spus „un balaur cu două capete”, în modul plastic, cum obișnuiește el, – unii merg la Bruxelles, alții – la Moscova. Ce înțeleg, în general, partenerii externi în materie de politică externă a Chișinăului, în acest moment?
Victoria Bucătaru: „Într-adevăr, autoritățile din Republica Moldova transmit mesaje duplicitare atât partenerilor din Est, cât și partenerilor din Vest. Observăm că, la nivel de stat, Republica Moldova, în momentul de față, nu are o politică externă coerentă și, din păcate, din acest motiv noi nu putem să ne promovăm interesele noastre naționale și bineînțeles că nu putem să aducem beneficii atât dezvoltării democratice a țării, cât și cetățenilor de rând.
Până când atât președintele, cât și elitele de la guvernare nu vor clarifica foarte bine care sunt acele priorități de politică externă și care este modelul de dezvoltare pe care noi ni-l dorim, dar nu doar declarat oficial, dar și transpus în fapte reale, va fi foarte complicat să ajungem la implementarea reformelor care au început în anul 2010, și mă refer aici la reformele democratice și la ajungerea acelor standarde europene și deja angajarea în reforme foarte clare ce sunt înscrise în Acordul de Asociere. Aceasta este una dintre prioritățile pe care trebuie să le aibă acum autoritățile de la Chișinău – să transmitem mesaje foarte clare partenerilor noștri de dezvoltare și, bineînțeles, să încetăm să mai transmitem mesaje populiste cetățenilor.”
Europa Liberă: Una dintre prioritățile lui Dodon, dacă e să revenim la relația cu Federația Rusă, este dosarul transnistrean. Iată că un soi de rezultate ale vizitelor de la Moscova au fost subiect de comentarii pentru mai mulți lideri de opinie, și anume s-au referit la ironiile făcute chiar de Vladimir Putin sau presa rusă. În ce context poate șeful statului moldovean să obțină succes sau să aibă mai mult noroc în a promova subiectul transnistrean?
Victoria Bucătaru: „Se cunoaște foarte bine că Federația Rusă are un interes în soluționarea conflictului transnistrean, dar doar print-o singură modalitate, și anume, prin federalizarea Republicii Moldova, ceea ce înseamnă o Republică Moldova drept un stat care nu este viabil și care își pierde suveranitatea și ar putea să-și piardă și integritatea teritorială, la un moment dat. Acesta a fost și modelul pe care l-a promovat domnul Dodon, la un moment dat, în timpul campaniei electorale. Cu siguranță, noi nu putem vorbi despre o astfel de modalitate de soluționare a conflictului transnistrean.
Domnul Dodon continuă să pedaleze pe acest subiect ținând cont și de faptul că el a reușit să atragă atenția a așa-numitor lideri din regiunea transnistreană în timpul campaniei electorale și de asemenea a avut suportul cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc pe partea stângă a Nistrului. Din păcate, trebuie să menționez faptul că soluționarea diferendului transnistrean este un subiect mult mai complicat. Acesta, bineînțeles că trebuie să țină cont și de negocierile ce se poartă în formatul „5 + 2”, unde există mai mulți actori implicați și, în primul rând, trebuie să țină cont de necesitățile, dar și de integritatea și suveranitatea teritorială ale statului Republica Moldova, astfel încât acestea să nu fie știrbite drept urmare a soluției care va fi găsită ulterior.”