Calea Ucrainei spre independența din 1991 în imagini

Mii de oameni purtând culorile naționale ale Ucrainei demonstrează în fața sediului Partidului Comunist de la Kiev în August 1991. În timpul erei sovietice, identitatea lingvistică, culturală și religioasă a Ucrainei era suprimată. Ucrainenii erau deseori uciși, închiși sau exilați pentru simplul motiv că erau bănuiți că sunt în favoarea independenței țării lor.



 

Dizidenții, în special, au plătit scum, precum Vasîl Stus, Iuri Litvin și Oleksa Tihi, care au fost reînhumați (foto) la Kiev pe 19 noiembrie 1989, cu drapele ucrainene, interzise atunci, arborate cu mândrie. Cei trei au murit ispășind pedepse cu închisoarea pentru diverse delicte, între care „activitate anti-sovietică” și „agitație și propagandă anti-sovietică".
 

Pe 21 ianuarie 1990, trei milioane de ucraineni au format un lanț uman, „Valul ucrainean”, de la Liov la capitala Kiev (foto), pentru a celebra a 71-a aniversare a unei republicii ucrainene de scurtă durată, înființată în 1919. A fost cea mai mare demonstrație din ultima perioadă a Ucrainei sovietice.

Alegerile din martie 1990 au înlăturat monopolul puterii deținut de Partidul Comunist în Ucraina. Câteva luni mai târziu, în timp ce președintele sovietic Mihail Gorbaciov încerca să prevină dezintegrarea URSS, sute de mii de oameni au participat la proteste și greve în toată Ucraina, cerând independență. 

„Revoluția pe granit” (foto), a fost un protest studențesc ținut în octombrie acel an în Maidan Nezalezhnosti (Piața Independenței) de la Kiev.

La 1 august 1991, președintele Statelor Unite George Bush a rostit așa-numitul „Chicken Kiev" discurs, în care îi avertiza pe ucraineni cu privire la pericolele „naționalismului sinucigaș”, o expresie folosită de Gorbaciov. Bush i-a mai îndemnat atunci pe ucraineni să nu uite că „libertatea nu-i totuna cu independența”. Patru luni mai târziu, președintele american și-a schimbat poziția când a trebuit să recunoască independența Ucrainei. 

Bush (stânga) și președintele Parlamentului ucrainean, Leonid Kravciuk, 5 august 1991.

Între 19 - 22 august 1991, în URSS avut loc puciul organizat de șefii serviciilor secrete și de câțiva lideri dogmatici ai PCUS, în timp ce Gorbaciov era în vacanță în Crimeea. Puciul nu a avut succes, iar în zilele haotice care au urmat, pe 24 august, Ucraina a adoptat declarația de independență, ratificată prin referendum la 1 decembrie 1991.





 

Ucrainenii au sărbătorit proclamarea independenței între altele purtându-l pe brațe pe fostul deținut politic Levko Lukianenko. Lukianenko era unul din fondatorii Grupului Helsinki Ucraina în 1976, și a fost unul din co-autorii declarației de independență din 1991. 

Primele alegeri prezidențiale directe au fost programate pe 1 decembrie 1991, în aceeași zi când a avut loc referendumul pentru independență.

O sprijinitoare a candidatului prezidențial Kravciuk cu poza sa de campanie, Kiev, 30 noiembrie.

Un participant la campania electorală arată oamenilor la Kiev un ziar care are titlul „pentru o Ucraină liberă”.
 

Un suporter cu afișul fostului dizident Lukianenko la Kiev.

Drapelul ucrainean și cel la Uniunii Europene la o manifestație pro-independență la Kiev.
 

Buletinul de vot istoric cu întrebarea „Confirmați Actul proclamării independenței  Ucrainei?”, și cele două posibile răspunsuri: „Da, confirm”, sau „Nu, nu confirm”.

Ucrainenii votează la Kiev, 1 decembrie 1991.

Viaceslav Ciornovil înconjurat de jurnaliști la Liov. Ciornovil a fost un proeminent politician și dizident sovietic, fondator al Mișcării Populare din Ucraina, care a promovat reformele și a cerut mai multă suveranitate. După ani de persecuție politică și nenumărate arestări, el a putut candida la președinție.

Alegători la mina Kalinin din Donețk, estul Ucrainei.

Alegători la Odesa.

Lukianenko semnează pentru a vota.

Cadeți la o secție de vot din Kiev.

Serhi Hodorovski (dreapta) privește cum bunica sa Rosa Hodorovskaia, de 80 de ani, votează la ea acasă în Kiev. Rosa era prea bătrână ca să se deplaseze la secția de votare, așa că și-a pus buletinul de vot într-o urnă mobilă.

Portretul lui Taras Șevcenko la o secție de vot. Moștenirea literară a lui Șevcenko e considerată fundamentul literaturii ucrainene moderne și într-o mare măsură al limbii ucrainene moderne.

Kravciuk votează la Kiev. El a primit 61,6  la sută din voturi, devenind primul președinte ucrainean. Pe locul doi s-a clasat Ciornovil, cu 23,3 la sută.
 
 

Prezența la vot a fost de 84 la sută, și mai mult de 90 la sută dintre alegători au votat pentru independență. În Crimeea, votul pro-independență a fost de 55 de procente.
 

Pe 8 decembrie 1991, președintele ucrainean Kravciuk (al doilea din stânga), președintele Sovietului Suprem din Belarus Stanislav Șușhkevici (al treilea din stânga), și președintele rus Boris Elțîn (al doilea din dreapta) sau semnat declarația în care se spunea că „Uniunea Sovietică a încetat să existe ca realitate politică și ca subiect a legislației internaționale”.