Cancelarul german cere Iranului să accepte propunerile europene de relansare a acordului nuclear

Prim-ministrul israelian Yair Lapid și cancelarul german Olaf Scholz

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat pe 12 septembrie că nu se așteaptă la un acord în curând cu Iranul în negocierile pentru reluarea acordului nuclear cu puterile mondiale, dacă Teheranul nu acceptă ultimele propuneri înaintate de Germania, Franța și Marea Britanie.

Scholz a declarat că „nu există niciun motiv acum pentru ca Iranul să nu accepte” propunerile europene. La 10 septembrie, Franța, Germania și Marea Britanie au îndemnat Iranul să accepte propunerea lor de relansare a pactului. Dacă Iranul nu acceptă propunerile, cu siguranță nu se va ajunge curând la un acord privind relansarea acordului , a declarat Scholz la 12 septembrie, vorbind după o întâlnire cu premierul israelian Yair Lapid.

Liderul german a afirmat că țările europene nu-și pierd răbdarea și și-a exprimat din nou poziția conform căreia un acord internațional de limitare și monitorizare a programului nuclear iranian „este calea corectă” de a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare.

Lapid a insistat că restabilirea acordului din 2015 ar fi o greșeală și a spus că este timpul „să trecem peste negocierile eșuate cu Iranul”. Iranul declarase anterior, pe 12 septembrie, că este pregătit să continue să coopereze cu organismul de supraveghere nucleară al ONU, dar a cerut agenției „să nu cedeze în fața presiunii Israelului”.