Un cartier de locuințe la Kiev a fost bombardat dimineața devreme pe 26 iunie, lăsând oameni prinși sub dărâmături și provocând un incendiu la un bloc cu 9 etaje. Se presupune că au fost rachete lansate de armata rusă.
Bombardamentul de la Kiev a avut loc în timp ce armata ucraineană încearcă să se regrupeze după pierderea unui oraș strategic din estul Ucrainei, Severodonețk, unde s-au dat unele din cele mai grele lupte din cele patru luni care au trecut de la începerea războiului neprovocat declanșat de Rusia.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, spune că echipele de salvatori s-au deplasat rapid într-unul din cartierele istorice ale capitalei, unde cel puțin două clădiri au fost afectate de loviturile aeriene rusești.
Kliciko a făcut cunoscut pe rețelele de socializare că mai multe persoane au fost spitalizate și că sunt oameni prinși sub dărâmături, inclusiv o fetiță de 7 ani care a fost însă scoasă teafără de sub ruinele unei clădiri avariate.
La aproximativ 600 sud-est, forțele ucrainene au anunțat sâmbătă că au făcut o „retragere tactică” din orașul Severodonețk, a cărui pierdere de către armata ucraineană ar putea decide soarta bătăliei din estul Ucrainei.
În obișnuitul său mesaj televizat nocturn, președintele ucrainean Volodimr Zelenski a promis că Ucraina va recuceri în cele din urmă orașele pierdute în timpul invaziei rusești, care a început pe 24 februarie.
Între timp, au sporit temerile că războiul s-ar putea extinde, după ce sâmbătă autoritățile ucrainene au raportat un „bombardament masiv” cu rachete „lansate de pe teritoriul belarus și din aer” și după ce Moscova a promis că va pune la dispoziția regimului de la Minsk un sistem de rachete avansat.