Astăzi, o nouă premieră TV în cadrul proiectului „Pur și simplu, Moldova” – un documentar de 30 de minute ce va putea fi vizionat la Moldova 1 și, desigur, pe pagina noastră de internet. Filmul este intitulat „Capătul tunelului” și este realizat de colegii noștri Victor Gălușcă și Victoria Colesnic. Tamara Grejdeanu a stat de vorbă cu Alexandru Canțîr, redactorul-șef al acestui proiect al Europei Libere.
Your browser doesn’t support HTML5
Tamara Grejdeanu în dialog cu Alexandru Canțîr, editorul proiectului Pur și simplu
Europa Liberă: În această seară, la Moldova 1 apare cel de-al doilea documentar din seria „Pur și simplu”, care aduce în prim-plan foști consumatori de droguri. Vreau să te întreb: la ce să se aștepte publicul – la lecții de viață, poate despre cum procedezi ca să eviți să cazi pradă acestui viciu sau ce va vedea?
Alexandru Canțîr
Alexandru Canțîr: „Este un documentar despre, cum bine ai spus, niște foști consumatori de droguri, dar și poate, în primul rând, este despre speranță, mai exact, despre rutina acestei speranțe în derulare, o speranță menținută în ciuda a tot și toate, nu fără dificultate, deci mereu pe buza prăpastiei sau a unei gropi, dacă vrei. Este despre șansa de a reveni a unor oameni la viața obișnuită, viața care pentru ei s-a dovedit a fi de-a lungul multor ani un lux. Nu este, bineînțeles, o analiză meticuloasă a fenomenului, a flagelului drogurilor.
Una dintre sugestiile filmului ar fi poate aceea că dependența, consumul de droguri, narcomania, cum i se mai spune, este doar o fațetă a decăderii umane, iar curajul, exemplul acelor oameni de a se ridica, de a-și clădi o nouă șansă este valabil și pentru alții cu viața ruinată, să spunem, din cauza diverselor împrejurări. Deci, într-un fel, revenim la aceeași speranță ridicată de jos și folosită cu curaj, nu neapărat doar atunci când vorbim de dependența de droguri și efectele catastrofale pe care le poate avea asupra omului și celor din jur.”
Europa Liberă: S-a căutat răspuns la anumite întrebări, dacă ne referim la dependență, sau e doar perspectiva pe care au acceptat să o împărtășească eroii filmului?
Alexandru Canțîr: „Meritul celor doi autori - Victor Gălușcă și Victoria Colesnic -, cel mai pronunțat, bineînțeles, pe lângă cel al celorlalți membri ai echipei „Pur și simplu”, este acela de a intermedia maxima sinceritate între cei care au căzut o dată pradă nenorocirii care le-a distrus ani lungi de viață, dar au găsit resurse sufletești de a se ridica, bucurându-se de sprijinul unor oameni, cum se va vedea, pe de o parte, și urmăritorii, privitorii. Deci, nu sunt soluții, este o încercare de a prezenta niște oameni care au avut putere sufletească să se ridice și să utilizeze o șansă pe care și-au clădit-o în egală măsură ei înșiși printr-un efort considerabil și demn de toată admirația și, pe de altă parte, având un anumit sprijin de la oameni care înțeleg ce se poate întâmpla de vreme ce ai pășit pe un drum atât de lunecos și cu un final extrem de trist.”
Your browser doesn’t support HTML5
Prima dragoste, drogurile...
Europa Liberă: Înțeleg că nu au fost selectate intenționat anumite imagini sau să se pună accente pentru a fi cumva educative, instructive, totul a curs de la sine?
Alexandru Canțîr: „Bineînțeles că totul a curs de la sine și scopul educativ, dacă vrei, trebuie să decurgă din mărturiile acestor oameni, din prezentarea lor cât mai sinceră cu putință, prezentarea chiar și a senzațiilor sau a tristeții care-i încearcă chiar în condiții de cimitir. Spectatorii vor vedea un episod în care unul dintre personajele documentarului este în căutarea mormintelor unor oameni care au fost victime ale consumului de droguri. Deci, forța de sugestie a filmului nu constă în prezentarea anumitor date neapărat, într-o analiză meticuloasă a flagelului, a dependenței de droguri, ci prin prezentarea fără cruțare a ceea ce se întâmplă cu oamenii care au ajuns în starea în care au ajuns și care au avut putere sufletească să-și depășească această rătăcire, să-i spunem așa.”
Europa Liberă: Totuși, pare uneori că despre consumatorii de droguri se vorbește mai mult prin prisma statisticilor. Ați încercat, cumva, să schimbați această impresie?
Nu prea găsești empatie față de un consumatori de droguri...
Alexandru Canțîr: „Păi tocmai asta a și fost intenția noastră, de a ne detașa cumva de abordarea superficială sau, mai mult sau mai puțin, lipsită de emoție a problemei prin intermediul statisticii sau prin intermediul atitudinii oarecum ipocrite, superficiale a unei adevărate probleme și a unei adevărate drame omenești. Am dorit să se vadă foarte clar ce se întâmplă cu niște oameni atunci când au fost aparent pentru toată lumea desfigurați de o problemă reprobabilă în ochii multora, nu prea găsești empatie față de un consumatori de droguri și, pe de altă parte, încă o dată, care au avut resurse sufletești să se ridice și să încerce nu numai să vadă luminița de la capătul tunelului, dar și să aibă șansa să se uite îndărăt spre acel tunel.”
Europa Liberă: Care ar fi imaginea pe care o va reține spectatorul după vizionarea filmului – a unui stat care este gata să ofere șansă, a unor luptători?
Alexandru Canțîr: „Eu sper că, așa cum a fost conceput, dincolo de istoriile concrete, punctuale ale unor oameni, documentarul este sau va fi perceput și ca o invitație sau ca o încercare de însuflețire pentru foarte mulți prin prezentarea sinceră a unor destine și a modului în care ei reușesc să-și reclădească, să-și refacă un destin ruinat până acum. Eu cred că senzația sau ne-am dori ca senzația de pe urmă a acestui documentar să fie una de optimism, de încredere în forțele proprii și de convingere că există destulă lume care poate întinde o mână de ajutor.”