Pour finir en beauté acest an 2019, al tuturor „răsturnărilor” politice de-o parte şi de-alta a Prutului, în bine şi în rău, deschid antologia lui Peter Motzan Vânt potrivit până la tare. Tineri poeţi germani din România, Tracus Arte, 2012, „reeditată după 30 de ani, (…) întregită acum cu doi poeţi care fuseseră iniţial incluşi, apoi eliminaţi din sumar”, şi care „este însoţită de texte introductive şi de texte documentare ce reconstituie «dosarul» fenomenului”.
Your browser doesn’t support HTML5
Vânt potrivit până la tare. Tineri poeţi germani din România
Anemone Latzina, Franz Hodjak, Rolf Frieder Marmont, Johann Lippet, William Totok, Richard Wagner, Rolf Bossert, Helmut Seiler, Horst Samson, Helmut Britz, cărora li se alătură, după trei decenii, Klaus Hensel şi Werner Söllner, în tălmăcirea lui Ioan Muşlea, aşa arată prima reprezentativă (de etnie germană) a generaţiei 80, căreia i-a urmat, în acelaşi an (1982), Aer cu diamante şi Cinci, cu poeţi români (Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan & Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin şi Alexandru Muşina). Dintre numeroasele reacţii pe care le-a stârnit Vânt…-ul în epocă, cea a lui Mircea Cărtărescu mi se pare de maximă precizie: „Poezia germană de la noi e mai modernă, în sensul unei mai pronunţate atitudini programatice, experimentale. Este o poezie orală, punând mare accent pe «secţiunea ritmică». Versul este proiectat spre public cu energia rostirii libere, negre, neornamentate. Din caracterul violent antiretoric al acestei poezii decurge anexarea polemică a zonelor «antipoetice» ale existenţei: banalul, cotidianul, care intră în conştiinţă fără să treacă prin subconştient, ca într-un aparat de filmat. E o poezie hiperrealistă, dar mai puţin în imagine cât în discurs.”
S-ar fi cuvenit să citez câte-o mostră din toţi cei 12 poeţi antologaţi; voi scoate în prim-plan doar două poeme, a câte 5 versuri scurte fiecare, pentru puterea lor vizionară „peste mode şi timp” – primul, al lui Rolf Bossert (1952 – 1986):
„Mică publicitatea
caut câine
cu două boturi
să poată
şi lătra
când muşcă” (1979);
şi cel de-al doilea, al lui Franz Hodjak (n. 1944):
„Optică
e onorabil şi glorios
să-ţi sacrifici viaţa
pentru o cauză măreaţă
s-o spună odată cineva
din proprie experienţă” (1974).
Dictonul Multum in parvo şi-a găsit, prin aceste două poeme, împlinirea supremă; tot aşa cum anume dintre scriitorii aceluiaşi „Aktionsgruppe Banat” va ieşi, în 2009, viitoarea laureată a Premiului Nobel pentru literatură, Herta Müller. C-o fi vorba de revoluţie, c-o fi vorba de poezie, în România tot Banatul e fruntea!
16 decembrie ’19