„Au primit bani pentru salarii și pentru căldură. Pentru celelalte necesitați, mai puțin. Dar se vor face transferuri suplimentare de la bugetul de stat”, dă asigurări Valentina Ceapa, consultant principal în Direcția învățământ general.
Funcționara de la Ministerul Educației susține că sunt pregătite în totalitate de sezonul rece doar instituțiile care sunt încălzite cu agent termic livrat centralizat sau cu gaze naturale.
Cele care au sobe sau cazane trebuie să fie asigurate cu lemne, cărbuni, brichete sau pelete. Aprovizionarea cu combustibil solid se face pentru un an întreg, respectiv, aceste instituții ar trebui să folosească stocurile rămase din sezonul 2022-2023 sau să aștepte noi transferuri, după aprobarea bugetului de stat pentru 2024.
Șefa Direcției Educației Ungheni, Iulia Pancu, spune că situația privind aprovizionarea cu lemne sau cărbuni a instituțiilor de învățământ din acest raion este mai bună în comparație cu anul trecut.
În același timp, unele școli au schimbat tipul de combustibil. „Gimnaziul din Boghenii Noi, de exemplu, era încălzit cu paie, iar acum a trecut la cărbuni, pentru că sunt mai accesibili”, precizează Pancu.
Grădinița „DoReMicii” din orașul Călărași primește căldură din pământ, lumină de la soare. Criza gazelor nu afectează această grădiniță construită după model german, care nu plătește nimic pentru încălzire. Costurile pentru întreținerea instituției sunt cât pentru un apartament cu trei camere.
Your browser doesn’t support HTML5
Gimnaziul „Vasile Moga” din satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă, are cazangerii cu biomasă și cu gaz, ambele sunt funcționale. Directoarea școlii susține că experiența de anii precedenți a arătat că instituția nu poate fi încălzită în totalitate cu brichete din biomasă, pentru că acestea devin, de la an la an, tot mai scumpe și mai greu de găsit.
„Folosim lemnele pentru a aprinde focul și brichetele, pentru a menține temperatura. Anul trecut, la fel, ne-am încălzit și cu brichete, și cu lemne. Brichetele sunt scumpe, avem rezerve de anul trecut, am cumpărat deja și am adus altele. Mergem pe această variantă, dar am încheiat un contract și cu o persoană din satul vecin, care ne va aduce lemne”, spune Valentina Cebotari
„Biomasa nu e mai ieftină decât gazul”
Ea afirmă că acum încălzirea pe bază de biomasă este la fel de costisitoare ca cea cu gaze naturale. „Nu pot să spun că e mai econom. E cam cât cu gazul, dar aici e un pic mai mult de lucru. Trebuie de pus pe foc, de scos cenușa... Dar e eco”, explică directoarea.
Potrivit ei, banii pentru încălzire sunt alocați din bugetul școlii pentru întreg anul de studii, iar cheltuielile în sezonul rece sunt foarte mari. Din acești bani se mai achită salariile angajaților, iar pentru alte proiecte nu se prea găsesc resurse financiare.
„Sunt mari cheltuielile. Știți cum e cu această formulă, per elev. Acum calculul este mic și, dacă ai mai puțini elevi, e greu. Ne mai ajută consiliul raional când avem deficit de buget pentru salarii. Acum avem 232 elevi, dar au fost 270, 280... În ultimii 3 ani, a scăzut numărul lor. Migrația e mare, pleacă lumea cu toată familia”, spune Valentina Cebotari.
Reportaj video din noiembrie 2022, de la grădinița-creșă „Strugurel” din satul Frumușica, raionul Leova, frecventată pe atunci de numai 10 copii.
Your browser doesn’t support HTML5
De la sobă la energie geotermală
Potrivit Ministerului Educației, majoritatea instituțiilor de învățământ vor conecta sistemele de încălzire în luna noiembrie, după ce elevii vor reveni din vacanță. Unele au solicitat conectarea la căldură mai devreme.
„Avem o solicitare de la școli din raionul Anenii Noi, în care se indică începerea sezonului de încălzire la 30 octombrie, iar de la un gimnaziu din Călărași - chiar de la 18 octombrie, probabil, e frig în școală”, spune reprezentanta Ministerului Educației, Valentina Ceapa.
Majoritatea, sau peste 1.600 din cele 2.500 de instituții de învățământ din R. Moldova, au sisteme de încălzire pe bază de gaze sau sunt conectate la încălzirea centralizată.
Peste 700 au cazane autonome pe bază de combustibil solid (lemne, cărbune, brichete, pelete) și sobe. Un liceu și două grădinițe dispun de sisteme de încălzire geotermală, adică folosesc căldura emanată din pământ.
### Vezi și... ### De ce s-au scumpit semnificativ peletele și brichetele din biomasă