Aceștia nu au avut de suferit, iar trei dintre ei s-au întors în R. Moldova, unde vor continua îngrijirile medicale.
Cel de-al patrulea copil a rămas în Kiev, pentru tratament.
„Părinții au fost cei care au decis să-și trateze copiii în Kiev, unde se află unul din cele mai puternice centre din regiune”, se arată într-un răspuns pentru Europa Liberă al Ministerul Sănătății.
Copiii erau internați la spitalul cu profil pediatric „Ohmatdit” și Instituția de Stat „Centrul Medical Științific și Practic de Cardiologie Pediatrică și Chirurgie Cardiacă” al Ministerului Sănătății al Ucrainei.
Niciunul dintre cei trei copii reveniți în țară nu a fost internat la Institutul Mamei și Copilului sau la Spitalul Clinic Republican.
Spitalul avariat din Kiev a fost vizitat la mijlocul lunii iulie de vicepremierul moldovean pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov. Potrivit ei, în timpul deflagrației, peste 600 de copii se tratau în acel moment în spital, inclusiv copii din Republica Moldova. Unul dintre ei se afla pe masa de operație chiar în momentul bombardamentului. Din fericire, el a supraviețuit și se află în continuare în grija medicilor”, scria oficiala pe Facebook.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), opt copii dintre cei care primeau tratament pentru cancer la spitalul Ohmatdit au fost evacuați în diferite spitale din Germania, împreună cu însoțitorii lor, pe data de 17 iulie. Cei opt copii erau cei mai vulnerabili pacienți pediatrici, necesitând îngrijire urgentă, atât fizică, cât și psihică. Doi dintre ei, aflându-se în stare critică, potrivit OMS.
Pe 8 iulie, cel mai mare spital de copii din Ucraina a fost lovit de o rachetă, ucigând 37 de persoane și rănind alte peste 140, mulți dintre ei copii.
Vedeți și reportajul video în care două dintre mamele din Ucraina care erau cu copiii la spitalul de copii Ohmatdit din Kiev.
Your browser doesn’t support HTML5
Deflagrația a afectat grav mai multe secții, inclusiv secțiile de terapie intensivă și aripile de oncologie și chirurgie, și a distrus complet secțiile de toxicologie și traumatologie. Sute de copii, inclusiv cei supuși unui tratament de dializă, au fost evacuați.
Sute de copii se nasc anual în Republica Moldova cu malformații congenitale cardiace, maladii care, de cele mai multe ori, necesită intervenții chirurgicale de urgență. Doar jumătate dintre ei sunt operați la Spitalul Clinic Republican. Sunt și cazuri complicate, care îi depășesc pe medicii din Moldova, singura șansă pentru ei, așa cum se susține, fiind operațiile peste hotare.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te