Deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Vasile Năstase a cerut Autorității Naționale de Integritate să verifice veniturilor fostului director al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, și sursele lor de proveniență, după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat că Botnari ar fi achitat sume semnificative, în calitate de despăgubiri, în dosarul celor 7 profesorilor turci, expulzați abuziv din R. Moldova cu doi ani în urmă.
”Sumele vehiculate în spațiul public, la care a făcut referire și procurorul general urcă la circa 4 milioane de lei”, se arată în sesizarea depusă la ANI și citată de Radio Chișinău.
### Vezi și... ### Fostul șef al SIS, Vasile Botnari, a fost condamnat „în secret” în legătură cu expulzarea profesorilor turci, anunță PG
Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a declarase miercuri ar fi fost deja judecat și condamnat, cu suspendarea pedepsei, într-un proces secret și că ar fi achitat deja familiilor profesorilor turci expulzați prejudiciul de 125 de mii de euro, impus prin verdictul CEDO în dosarul împotriva Republicii Moldova, precum și 380 de mii de lei pentru avionul care a fost arendat pentru transportarea profesorilor turci.
Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a publicat însă o decizie de judecată care arată că Vasile Botnari ar fi fost condamnat să achite numai o amendă de 88 de mii de lei, fără a fi condamnat cu suspendare, așa cum declarase procurorul general.