Curtea Constituțională a admis parțial sesizarea președintei Maia Sandu cu privire la dreptul șefului statului și al primului ministru interimar în condițiile unui guvern demisionar de a efectua remanieri de cadre. Instanța a spus că guvernul al cărui mandat a încetat în urma demisiei poate numi, sau propune numiri de persoane în funcții de demnitate publică, altele decât de miniștri, pe o perioadă determinată, până când numirile sunt confirmate de următorul guvern cu puteri depline. Dar instanța nu a admis întreaga sesizare a președintei Sandu, care a spus că fostul guvern a demisionat premeditat la începutul propriul ei mandat prezidențial, pentru a bloca activitatea instituțiilor statului. CC a lăsat în vigoare articolele care interzic guvernului interimar să demită demnitari publici, cu excepția cazurilor de imposibilitate obiectivă a persoanelor de a-și îndeplini atribuțiile. Guvernul interimar nu va putea încheia nici tratate internaționale, a mai spus instanța.