Ce arme poate furniza Coreea de Nord Rusiei?
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un vizitează cosmodromul Vostocinăi din Orientul Îndepărtat al Rusiei, pe13 septembrie.
Întâlnirea are ca fundal invazia Rusiei în Ucraina, la o lună după ce Kim a cerut producătorilor de arme din țara sa să „crească dramatic” producția.
Kim și Putin, în timpul întâlnirii din 13 septembrie.
Putin a dat de înțeles că va încerca să încheie un acord de armament cu Coreea de Nord, când, răspunzând la o întrebare despre cooperarea militară, a spus: „Vom discuta despre toate problemele fără grabă. Există timp”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat la 12 septembrie că „în mod natural, fiind vecine, țările noastre cooperează în anumite sfere sensibile care nu ar trebui să fie dezvăluite sau anunțate public”.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un (al doilea în dreapta) inspectând vehiculele de lansare a rachetelor balistice cu rază scurtă de acțiune, într-o fotografie publicată la 14 august.
Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a dus la distrugerea sau capturarea a mii de tancuri și vehicule blindate ale Moscovei. Kremlinul a pierdut, de asemenea, sute de rachete, lansatoare și alte sisteme de armament, precum și zeci de avioane de luptă și elicoptere. Kievul s-a confruntat cu pierderi de echipamente la fel de impresionante, în raport cu dimensiunea armatei sale, dar a fost sprijinit până acum cu echipamente militare occidentale în valoare de miliarde de dolari.
O fotografie publicată în martie 2016 arată un exercițiu de artilerie pe o plajă din Coreea de Nord.
Administratorul popularului cont de monitorizare a armelor Calibre Obscura a declarat pentru RFE/RL că Kremlinul se întâlnește cu Kim,a cărui țară deține un arsenal semnificativ, deoarece „devine tot mai clar că producția internă rusă de armament este insuficientă pentru război și ar putea dura prea mult până o va mări.”
Un test cu rachete în Coreea de Nord în luna martie.
Bugetul militar al Rusiei pentru anul 2023 ar fi ajuns la peste 100 de miliarde de dolari, reprezentând o treime din toate cheltuielile statului, dar capacitatea sa de a produce vehicule blindate și muniții este în prezent mult sub numărul celor care se pierd în Ucraina. În 2022, se estimează că Rusia a tras peste 10 milioane de proiectile de artilerie pe câmpul de luptă. Se pare că țara este capabilă să producă maximum aproximativ 2 milioane de cartușe de artilerie pe an.
Pon'gae 5, o rachetă sol-aer de fabricație nord-coreeană, similară cu rachetele rusești S-300, a fost văzută pentru prima dată în public în 2010.
Rămân multe necunoscute legate de capacitatea militară secretă a Coreei de Nord, dar conform unui raport din 2021 al Institutului Internațional pentru Studii Strategice dictatura socialistă nord-coreeană ar dispune de aproximativ 4.000 de tancuri, 2.500 de vehicule blindate, 550 de avioane cu capacitate de luptă și 5500 de lansatoare de rachete multiple cu muniția aferentă. O mare parte din arsenal este fie de producție sau de concepție sovietică, fie compatibil cu aceleași arme de concepție sovietică folosite de Rusia.
Trupele trag cu un obuzier de 152 mm de fabricație nord-coreeană în octombrie 2022.
Administratorul paginii de monitorizare a armamentului Calibre Obscura a declarat pentru RFE/RL că este probabil ca Rusia să aibă nevoie de muniție pentru șistemele de rachete și pentru artilerie, precum și, potențial, unele dintre materialele pentru fabricarea obuzelor. "Este posibil să fie exportate și rachete balistice", a adăugat el.
Prototipuri de tancuri nord-coreene văzute la o paradă militară în luna iulie.
Armamentul fabricat în această țară asiatică sărăcită a fost criticat de unii analiști ca fiind nesigur după un incident din 2010,când Coreea de Nord a lansat aproximativ 170 de rachete și obuze spre ținte sud-coreene de pe insula Yeonpyeong. Potrivit rapoartelor sud-coreene, mai puțin de jumătate din proiectilele lansate au atins insula. Dintre cele care au făcut-o, aproximativ un sfert nu au reușit să detoneze.
Vehicule de artilerie autopropulsate trag spre mare dinspre Coreea de Nord la sfârșitul anului 2016.
Observatorii militari de la Calibre Obscura scriau: „Nu putem fi siguri de impactul pe care l-ar putea avea armele nord-coreene, dar distribuțirea în mai mari cantități a muniției pentru artileria rusă sau a pieselor și materialelor pentru a susține artileria respectivă pe linia frontului, ar face cu siguranță lucrurile mai dificile pentru Ucraina."
Sisteme de rachete deghizate în camioane civile au defilat în Phenian pe 8 septembrie. Panourile superioare ale vehiculelor sunt acoperite cu saci care seamănă cu materiale de construcție.
Unele arme recent reperate în Coreea de Nord includ sisteme de artilerie cu rachete ascunse în vehicule deghizate în camioane civile. În Ucraina, dronele kamikaze ucigașe au făcut ca vehiculele militare ușor de recunoscut să fie vulnerabile la atacuri, chiar și departe, în spatele liniilor de front.
Tunuri autopropulsate de 170 mm, fabricate în Coreea de Nord, defilând la Phenian, în iulie 2013.
Întâlnirea Kim-Putin din 13 septembrie pare să fi îmbunătățit în mod semnificativ legăturile dintre cele două țări izolate pe plan internațional, Kim Jong Un spunându-le reporterilor: „Am sprijinit întotdeauna fiecare decizie pe care au luat-o președintele Putin sau guvernul rus”.
Casa Albă a avertizat în repetate rânduri Coreea de Nord să nu încheie niciun contract de armament cu Rusia, pentru că ar încălca astfel mai multe rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU.