Dat fiind că bunul simț nu se dobîndește prin Hotărîri de Guvern, cravata nu e o obligație legală. De aici, dreptul deficitarului la bun simț de a se face de rîs în ocazii publice de ținută. Așa cum s-a putut observa și deplînge recent, un fost demnitar european amnezic și un fiu de Prim Ministru român vestit pentru remodelarea limbii române au apărut fără cravată.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Traian Ungureanu (Londra)
Ocazia a fost aleasă cu vocația aruncătorului de grenade: un concert care celebra la Ateneu așezarea României la vîrful ierarhiei instituționale europene. Cei doi au tratat evenimentul, oaspeții de mare calibru, eticheta și nevoia de modele a românilor cu o lejeritate nimerită la ștrand.
Lipsa cravatei nu e, în acest caz, o chestiune de exactitate snoabă. E un semn de incultură a caracterului. Și în societățile post-Neanderthal și în societățile post-Cucuteni, oamenii își compun ținuta din motive mult diferite de starea vremii.
Ținuta e un mesaj de respect și demnitate împărtășită. În acest caz, cravata te leagă de buna cuviință iar absența ei te dezleagă de obligațiile minime ale civilizației.