Opoziția parlamentară – Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) – nu a participat la ultima ședință a legislativului din acest an, când majoritatea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a modificat Codul Electoral pentru a putea organiza un referendum privind integrarea europeană, propus de Maia Sandu, în ziua alegerilor prezidențiale, din toamna viitoare.
Ex-președintele R. Moldova, socialistul Igor Dodon, care declarase, în repetate rânduri, că orice schimbare a vectorului extern ar trebuie să fie decisă doar printr-un referendum, spune acum că, schimbând legislația electorală, PAS a făcut „un exercițiu manipulatoriu”.
Dodon a criticat inițiativa Maiei Sandu de a organiza un referendum privind aderarea la UE și a spus că, în acest fel, ea ar vrea „să se asocieze cu Europa”. Liderul socialist susține că, anul viitor, formațiunea lui va face campanie ca la referendum „să fie pus subiectul politicii externe echilibrate”, pentru că își dorește „relații bune și cu Estul, și cu Vestul”.
- Te-ar putea interesa și: Referendumul propus de Maia Sandu poate avea loc în ziua alegerilor prezidențiale. PAS a modificat Codul Electoral
Președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, deputatul PAS, Lilian Carp, spune că, din contra, până la referendum, guvernarea va încerca să convingă populația că integrarea europeană este „singura opțiune de dezvoltare” a Republicii Moldova.
Carp este convins că referendumul propus de Maia Sandu „ar da peste cap toate narativele opoziției pro-ruse”, pe care le-a construit în ultimii ani. „Referendumul va scoate la iveală care dintre forțele politice de la Chișinău sunt cu adevărat pro-europene”, a spus deputatul într-o emisiune TV.
Tot acolo, deputatul BCS Grigore Novac a spus că organizarea unui asemenea plebiscit la anul este „prematură” și că ar trebui să aibă loc atunci când R. Moldova va ajunge la aderarea propriu-zisă la UE.
„Suntem la mijloc de cale și nu știm ce să îi întrebăm pe oameni: «Unde mergem? În UE sau nicăieri?» Ce se întâmplă dacă cetățenii spun că nu vor nicio aderare? Ce o să facă? O să renunțe? Referendumul e bun, dar important e când îl faci”, a spus socialistul.
Referendum constituțional sau consultativ?
Nu este clar, deocamdată, ce fel de referendum va fi și ce va face guvernarea cu rezultatele acestuia. Într-un comentariu pentru presă, vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, a spus că autoritățile înclină spre un referendum constituțional, și nu unul consultativ.
Alți membri ai partidului de guvernare cu care a discutat Europa Liberă au spus că, deocamdată, nu s-a decis dacă rezultatele referendumului se vor reflecta în Constituție, așa cum a făcut România, în 2003, când (bazându-se pe un larg consens politic, nu pe vreun referendum) a introdus în legea supremă un articol privind integrarea în UE.
Potrivit surselor Europei Libere, referendumul va fi inițiat de Parlament, la propunerea șefei statului. Codul Electoral prevede că un referendum constituțional poate fi inițiat și de Guvern.
„Propunerea propriu-zisă ar putea parveni în februarie-martie și în primăvara anului 2024 Parlamentul va vota pentru inițierea referendumului”, au spus Europei Libere parlamentarii care au rugat să le păstrăm anonimatul.
Pentru a iniția un referendum republican, e nevoie de cel puțin o treime de deputați, pe care PAS îi are în Parlament.
### Vezi și... ### Când și de ce au făcut țările candidate referendumuri de aderare la UE