Șefa Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, a declarat la ședința din 16 octombrie, că există „suspiciuni rezonabile” că în acțiuni de corupere a alegătorilor moldoveni pot fi implicați și „funcționari electorali, membri ai consiliilor electorale și ai birourilor electorale”.
În acest sens, președinta CEC spune că instituția colaborează cu Inspectoratul General al Poliției (IGP) pentru a preveni coruperea electorală, dar că încă nu a primit probe de la organele de investigație pentru a putea sancționa concurenții electorali care ar fi corupt alegătorii.
În particular, Caraman a cerut Ministerului de Interne (MAI) să comunice dacă sunt funcționari electorali printre cei 130.000 de cetățeni moldoveni în conturile cărora au fost virați bani din băncile rusești.
În aceeași zi, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a spus presei că MAI nu a prezentat CEC-ului probe privind coruperea alegătorilor pentru că procuratura și IGP încă se află la etapa de acumulare a acestora „astfel încât dacă vor fi acele demersuri înaintate către CEC să fie foarte bine argumentate, să fie cu probatoriu destul de solid ca CEC să poată lua o decizie corectă”, a spus Efros.
Solicitarea CEC vine la aproximativ două săptămâni după ce Poliția și Procuratura au spus că au destructurat o rețea finanțată din Rusia pentru coruperea alegătorilor moldoveni.
- Te-ar putea interesa și: Poliția și PA susțin că au demantelat o rețea finanțată din Rusia pentru coruperea alegătorilor
Potrivit investigațiilor, numai în luna septembrie, peste 15 milioane de dolari din bănci rusești ar fi fost direcționate în conturile a peste 130.000 de cetățeni moldoveni.
Despre o altă tentativă de a influența alegerile moldovene din Rusia a vorbit, tot pe 16 octombrie, Ministerul de Externe (MAE) de la Chișinău. MAE a transmis că „a luat notă” de „informațiile din spațiul public” că, în Rusia, s-ar pregăti transportarea „ilegală” a alegătorilor la secțiile de votare din Moscova, dar asigură că nu va admite periclitarea alegerilor moldovene din 20 octombrie.
Ministerul spune că presupusele planuri ar avea scopul de a „pune la îndoială legitimitatea scrutinului” și de a induce „impresia unor aglomerații” la cele două secții de votare, care urmează a fi deschise la ambasada moldoveană din Moscova.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te