CEDO: țările care fac parte din Consiliul Europei trebuie să recunoască familiile alcătuite din persoane de același sex

Oamenii sărbătoresc decizia Senatului chilian de a aproba legea care recunoaște căsătoriile între persoanele de acelați sex din Chile, Santiago de Chile, 7 decembrie 2021.

Judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au decis pe 17 ianuarie că țările care fac parte din Consiliului Europei, inclusiv Republica Moldova și România, trebuie să recunoască și să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex.

Această decizie istorică a fost luată în cazul Fedotova și alții împotriva Rusiei și este deznodământul unui proces îndelungat, a anunțat Asociația Accept, citată de TVR.

Procesul a fost intentat de trei familii formate din persoane de același sex - cetățeni ruși care și-au depus dosarele, în vederea căsătoriei, în fața autorităților ruse.

### Vezi și... ### „Sunt stropiți cu agheasmă sau duși la psihiatru pentru a se trata...” | Problemele cu care se confruntă adolescenții LGBT în R. Moldova

Toate cele trei dosare au fost respinse. Solicitanții au reclamat deciziile în fața justiției. Asociația ACCEPT, împreună cu alte șapte organizații din regiune, s-au implicat în acest proces prin depunerea unui Amicus Curiae, în favoarea celor trei familii.

În urma acestei decizii istorice, pentru a fi în acord cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, toate statele care au semnat această Convenția, inclusiv Republica Moldova și România, trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri.

În hotărârea pronunțată inițial în 2021, CEDO s-a pronunțat în favoarea cuplurilor de același sex, reiterând că familiile formate din persoane de același sex sunt la fel de capabile să aibă relații de familie stabile ca și culurile heterosexuale, în ambele cazuri fiind necesară o formă de recunoaștere și protecție a relației.

Rusia a contestat atunci această decizie, invocând „modul tradițional de înțelegere a căsătoriei în societate’’, o societate care nu ar fi încă pregătită pentru acest pas.

Ca răspuns, CEDO a amintit guvernului rus că în cazul minorităților, recunoașterea drepturilor fundamentale nu trebuie să depindă de acceptarea majorității, relatează TVR.

### Vezi și... ### Căsătoriile între persoane de același sex

În prezent, familiile formate din persoane de același sex din România se confruntă cu aceleași probleme semnalate în cazul Fedotova împotriva Rusiei.

România este una dintre ultimele șase state membre UE care nu oferă nicio formă de protecție legală pentru familiile bazate pe cupluri de același sex. Pe aceeași listă se mai regăsesc Polonia, Lituania, Slovacia și Bulgaria.

Hotărârea luată de Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului transmite un semnal clar către toate statele membre ale Convenției, amintindu-le că protecția legală a cuplurilor formate din persoane de același sex nu poate fi o chestiune amânată pentru totdeauna.

Toate țările care eșuează în procesul de a reglementa parteneriatul civil și/sau căsătoria legală pot fi găsite vinovate pentru violarea articolului 8, care garantează protecția vieții private și de familie, transmite TVR, citând Asociația Accept.