Cehia: un mare incendiu de pădure și lecțiile lui pentru om

Pompierii sting un incendiu, în Hrensko, Republica Cehă, 26 iulie 2022

De duminică, cehii urmăresc cu sufletul la gură un vast incendiu de pădure produs într-o rezervație naturală de mare frumusețe din nordul țării, supranumită „Elveția cehă”. În vreme ce proprietarii locali de elemente de infrastructură turistică se gândesc cum să-și scoată paguba, iar unele familii caută o nouă destinație pentru vacanța de vară, experții de mediu atrag atenția că asemenea incidente vor fi tot mai dese, odată cu încălzirea globală, dar urmările pot fi atenuate printr-un comportament mai înțelept în raport cu natura.

„Elveția cehă”, o zonă cu stânci calcaroase spectaculoase, amintind niște turnuri, se află la granița cu landul est-german Saxonia, iar luni incendiul a trecut la nemți, pe fondul temperaturilor extrem de ridicate, al vântului puternic și al secetei.

Poliția cehă lucrează cu ipoteza că incendiul a fost provocat de neglijența oamenilor, probabil de turiști.

Miercuri, sutele de pompieri care acționau în zonă au anunțat că deși incendiul continuă, el nu se extinde, ca suprafață.

### Vezi și... ### Temperaturile ridicate și incendiile au cuprins sudul Europei

De partea cehă a graniței, mai multe case au fost distruse, dar în niciuna din cele două țări afectate nu s-au înregistrat morți sau răniți. În Cehia au fost evacuate aproape complet două localități, tabere de scouți, ferme de animale ș.a.m.d.

Fumul a ajuns marți chiar și la Praga și la Dresda, adică la zeci de kilometri de locul incendiului, mărind dramatismul mediatizării incidentului. Presa spune că este cel m

Premierul ceh Petr Fiala, însoțit de ministrul de interne Vit Rakusan, a vizitat marți regiunea afectată și a promis ajutoare de la buget.

Dar în vreme ce opinia publică deplânge pierderea temporară a unor peisaje de mare frumusețe, unii experți de mediu spun că pentru natură pagubele sunt mai mici decât par, iar pe viitor oamenii ar face bine să se învețe s-o trateze cu mai multă înțelepciune.

Dezastru” pentru societate, nu pentru natură

Přemysl Bobek, biolog la Departamentul Botanică al Academiei de Științe a Cehiei, specialist în „biologia incendiilor”, a declarat într-un interviu pentru portalul de știri Aktualne.cz că incendiul este o catastrofă pentru societate, dar nu este un dezastru pentru natură. Asemenea incendii, încă și mai grave, s-au mai produs în trecut, în acele locuri, a spus Bobek, dar natura și-a revenit de fiecare dată.

Din păcate, a mai spus specialistul, la modul general, incendiile vor fi tot mai dese grație încălzirii climatice, dar și proastei gospodăriri a pădurilor.

Biologul ceh a explicat că pădurile de conifere din Cehia, inclusiv din zona afectată de incendiu, au început să fie sădite de oameni în urmă cu aproximativ 150 de ani, în condiții climaterice încă moderate față de ziua de azi. Rezultatul sunt așa-numitele „păduri economice”, care au ca scop producția de lemn, fără să țină seama prea mult de cerințele naturii.

În ultimii câțiva ani, în Cehia, dar și în Germania, aceste păduri de pin și brad au fost slăbite fatal de secetă, devenind astfel pradă ușoară pentru invazia gândacului de pin, care își depune larvele sub coaja copacilor, provocând în ultimă instanță uscarea lor.

### Vezi și... ### Seacă râurile mici, avertizează meteorologii   

În „Elveția cehă”, care este parc național, copacii astfel atacați de dăunători au fost lăsați să cadă singuri, în loc să fie tăiați și prelucrați industrial, ceea ce a făcut ca incendiul, odată izbucnit, să se extindă rapid, arzând și tufărișul tânăr. Biologii spun însă că pe termen mediu, această „catastrofă” aparentă este de fapt benefică pentru pădure, căci combinația care arde face solul mai ferti, creând condiții pentru o pădure naturală diversă.

„Nu cred că vrem să repetăm acest ciclu, plantând noi păduri de conifere acolo unde nu-și au locul”, a avertizat biologul ceh Bobek.

„Pădurea cu siguranță se va regenera singură, doar că va trebui să avem răbdare. Iar alegerea este a noastră: ori lăsăm natura să creeze singură noua pădure, ori „construim” din nou, noi înșine, o nouă pădure, care va avea aceiași parametri, ai pădurilor economice”, a mai spus biologul.

Bobek a spus că însuși felul cum se discută în marginea unor asemenea incendii, dar și a încălzirii globale, anume vorbind aproape exclusiv despre impactul asupra societății, arată dispreț față de natură. „Problema este societatea umană, nu natura”, a conchis biologul.

### Vezi și... ### „Avem șansa să readucem acest Pământ la o stare bună”