Ministerul Sănătății i-a avertizat pe cei care vor să primească a doua doză de vaccin în țară, după ce pe prima au primit-o în străinătate, să se aștepte la unele inconveniențe. Într-un comunicat de presă citat de IPN, Ministerul spune că nu este sigur că se va găsi în țară o doză a doua din același tip de vaccin, stocurile de Sputnik și Pfizer, de exemplu, fiind „limitate”. Alt neajuns, se spune în comunicat, este că persoana astfel vaccinată nu va putea primi certificat valabil de vaccinare. „Persoanele care își asumă riscul de a se vaccina în două țări diferite și care vor recepționa două certificate de vaccinare diferite, riscă să nu dețină un certificat valid de vaccinare. În cazul plecării peste hotare, persoana trebuie să se informeze dacă certificatele respective vor fi sau nu acceptate”, se mai arată în comunicat.