După o lungă perioadă de tăcere din partea autorităților, s-a aflat, în cele din urmă, că Navalnîi a fost mutat într-o colonie penitenciară din regiunea arctică, o regiune extrem de rece, afirma purtătoarea sa de cuvânt pe 25 decembrie.
„L-am găsit pe Aleksei Navalnîi. El se află acum în colonia penală 3 din localitatea Harp, districtul autonom Iamalo-Neneț. Avocatul său l-a vizitat astăzi. Aleksei se simte bine", a anunțat Kira Iarmiș pe platforma de socializare X.
Regiunea îndepărtată, care se întinde dincolo de Cercul Polar, este cunoscută pentru iernile sale crâncene. Din ea face parte și orașul-închisoare Vorkuta, bine-cunoscut de pe vremea Gulagului sovietic, cel mai estic și mai rece oraș din Europa, aflat la aproximativ 100 de kilometri de situl Kharp.
„Este aproape imposibil să ajungi în această colonie; este aproape imposibil chiar să trimiți scrisori acolo”, scria Leonid Volkov, strategul șef al lui organizației lui Navalnîi, pe rețelele de socializare. „Acesta este cel mai înalt nivel posibil de izolare față de restul lumii, pentru că așa ceva s-a dorit", a adăugat el.
Este cea mai lungă perioadă în care nu s-a știut nimic despre Navalnîi de la arestarea lui, în ianuarie 2021, după ce s-a întors în Rusia din Germania, unde a urmat un tratament pentru o otrăvire aproape fatală cu agent neurotoxic. Navalnîi crede că a fost otrăvit de agenți de securitate ruși la ordinul lui Vladimir Putin.
Susținătorii lui Navalnîi au lansat o campanie pe internet folosind hashtag-ul #WhereIsNavalny.
La 25 decembrie, Statele Unite s-au declarat satisfăcute că Navalnîi, cel mai cunoscut critic al Kremlinului, a fost localizat, dar au adăugat că rămân „profund îngrijorate” în legătură cu siguranța acestuia și cu condițiile de detenție.
Un purtător de cuvânt a declarat că Washingtonul s-a alăturat familiei și susținătorilor activistului „pentru a cere eliberarea sa imediată, fără condiții”. „Facem apel la guvernul rus să pună capăt escaladării represiunii vocilor independente din Rusia”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, a scris pe X că este foarte îngrijorată de situația lui Navalnîi și a cerut eliberarea acestuia „în conformitate cu hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului”.
### Vezi și... ### Un avocat al lui Navalnîi a fugit din Rusia după ce alți trei avocați au fost arestațiOficialii penitenciarului au declarat că Navalnîi nu se mai află în închisoarea din regiunea Vladimir, unde are de ispășit o pedeapsă de 19 ani, dar au refuzat să spună unde se află. Într-o declarație din 12 decembrie, Serviciul Federal de Penitenciare (FSIN) a anunțat doar că Navalnîi a fost mutat „într-o instituție penală din afara granițelor regiunii Vladimir".
Procesul de transfer al condamnaților în Rusia, cunoscut sub numele de etap, se face cu vagonzaks, adică trenuri speciale destinate transportării deținuților. Astfel de trenuri au cuști pentru deținuți, în loc de compartimente. Aceste cuști nu sunt aerisite, deținuții nu au dușuri, la toaletă au acces cu mare greutate și primesc puțină mâncare și de proastă calitate.
Transferurile pot dura zile, săptămâni sau chiar luni, deoarece trenurile se opresc adesea, iar deținuții sunt ținuți temporar în închisori de tranzit. Sunt mai mereu umiliți, bătuți și, uneori, chiar omorâți de gardieni sau de alți deținuți.
Regulamentele dure, care datează din perioada sovietică, prevăd ca familiile și avocații deținuților să fie informați despre locul unde se află deținuții doar după ce aceștia ajung la destinație.
La începutul acestei luni, două instanțe din regiunea Vladimir au amânat audierile în cazul plângerilor depuse de Navalnîi, în așteptarea informațiilor despre locul unde se află acesta.
Navalnîi s-a plâns adesea că este hărțuit și maltratat sistematic de când a fost încarcerat. Nu i se permitea să doarmă, era trimis repetat în celule de pedeapsă pentru presupuse infracțiuni minore și nu primea îngrijire medicală în caz de necesitate.
Amnesty International l-a trecut pe lista prizonierilor de conștiință și a fost inclus pe lista prizonierilor politici de către grupul pentru drepturile omului Memorial, interzis în Rusia.