„Cel mai mare pericol pentru democrația românească nu e PSD, ci o nouă dezamăgire a opiniei publice” (Emilian Isăilă/spotmedia.ro)

Ziare de la București

Revista presei de la București.

După șase ani de ocupaţie rusă, Crimeea este militarizată, terorizată, depopulată și moare de sete, arată Iulian Chifu pe blogurile Adevărul. Viitorul peninsulei nu arată bine, mai ales după referendumul care l-a fixat pe Vladimir Putin la Kremlin până în 2036, cu tot cu programul său care prevede inviolabilitatea granițelor Federației, între care, cu forța, a intrat și Crimeea. Acolo au avut loc schimburi de populație : mulți tătari au migrat spre nord, spre Ucraina, de unde ar fi fost duși în adâncul Rusiei, iar în locul lor au fost aduse familii de ruși, pentru a schimba compoziția demografică. Rezervele de apă sunt aproape inexistente, mai ales după seceta ultimilor ani. Rusia promite desalinizarea apei, însă pentru asta e nevoie de curent electric cât ar produce 10 reactoare nucleare.

Crimeea... a devenit deja un adevărat port-avion terestru cu multiple baze militare

Militarizarea Crimeii este un alt aspect disecat în analiza lui Chifu. Dotările instalate acolo de Rusia depășeșc cu mult nevoie de apărare față de NATO. E vorba de un „sistem anti-rachetă şi anti-aerian creat pe multiple niveluri (…) – pentru a face Crimeea apărabilă şi a descuraja orice atac”. Sunt prezente în peninsulă rachete tactice şi arme purtătoare de încărcături nucleare. Practic, Crimeea, amenințată să redevină un deșert depopulat din pricina lipsei de apă, a devenit deja „un adevărat port-avion terestru cu multiple baze militare”.

Cu peste 1700 de morți de COVID-19, în România „a apărut, efectiv, un blocaj emoțional la nivelul unei părți a opiniei publice care nu mai percepe pericolul și nici tragedia în mijlocul căreia ne aflăm”. Dar banalizarea morții îi atinge și pe politicieni, ceea ce e și mai periculos, scrie Emilian Isăilă pe site-ul spotmedia.ro. De pildă liderul interimar al Partidului Social-Democrat, Marcel Ciolacu, care și-a făcut un calcul greșit, consideră analistul. A promovat ideea că de fapt „virusul nu există” sau nu e atât de nociv. Sondajele indică o scădere a popularității lui Ciolacu și a PSD. În paralel însă, nici liberalii, aflați la putere, nu și-au conservat procentele, ceea ce iarăși e îngrijorător, ei fiind autorii măsurilor luate pentru stăvilirea epidemiei. Au venit recent și cu un program de relansare economică, unul încropit, în care se promit iar sute de kilometri de autostradă. Emilian Isăilă crede că nu asta trebuia spus, ci trebuiau alese trei obiective mari și late, dar realizabile. „În opinia mea, scrie Isăilă, cel mai mare pericol pentru democrația românească nu e PSD, ci o nouă dezamăgire a opiniei publice care se poate transforma în absenteism masiv la alegerile locale și la cele generale, având ca efect un raport de forțe neclar și alunecarea spre o nouă alianță toxică pentru România. USL (alianța dintre social-democrați și liberali) e mult mai aproape decât credem”.

Într-un interviu acordat Melaniei Cincea și preluat de site-ul marginaliaetc.ro, jurnalistul Marian Voicu spune că puterea de asimilare a fake news-urilor răspândite în special de Rusia și de instrumentele ei auxiliare (troli, boți, postaci pe rețele de socializare) e mai mare în România decât în orice altă țară europeană. Nu-și explică până la capăt de ce, dar înclină să vadă cauza în conjugarea stângăciilor de comunicare ale autorităților cu „situația specială în care stații de televiziune cu acoperire națională se transformă în vehicule monstruoase ale dezinformării, situație care nu este întâlnită la o astfel de scară în niciun alt stat membru UE”. Ce de făcut ? Între altele, educație în școli pentru dezvoltarea discernământului.