„Cel mai îngrozitor coșmar”: 75 de ani de la bombardarea orașului Dresda

Dresda la finalul anilor 1800

Biserica Sfintei Fecioare (Frauenkirche) în 1930, înainte de venirea naziștilor la putere
 

Soldați sovietici avansând în vestul Poloniei, în ianuarie 1945. 
 

Bombardiere britanice Lancaster deasupra Europei. Aceste bombardiere au lansat aproape două mii de tone de bombe peste Dresda în primul val al atacului, pe 13 februarie 1945.

Un bombardier Lancaster aprovizionat cu grenade incendiare și o bombă de mare tonaj. Seara în jurul orei 10, pe 13 februarie 1945, 244 bombardiere Lancaster au aruncat această combinație deasupra Dresdei.
 

Dresda incendiată în atac. Trei ore mai târziu a urmat un nou val. Avioane britanice au aruncat aproape două mii de tone de explozibili.
 

Au urmat alte bombardamente, a doua zi, inclusiv 311 de avioane americane Boeing B-17.

Pe 16 februarie, Dresda încă ardea mocnit.

Ruinele centrului orașului după bombardament. Un băiat german care avea nouă ani spunea că după al doilea val de bombardamente nu se mai vedeau decât „Flăcări, numai flăcări peste tot unde te uitai.... Era mai presus de orice ți-ai putea imagina, cele mai îngrozitor coșmar."

Cadavre așteptând să fie incinerate. Au murit circa 25 000 de oameni în atacuri, mulți aruncați pur și simplu în flăcările din stradă de suflul exploziilor.
 

Cadavre într-un subsol. Oamenii și-au imaginat că se pot refugia acolo de bombe însă incendiile au consumat tot oxigenul și mulți au murit sufocați în adăposturi.

Resturile Catedralei Sfintei Fecioare și statuia spartă a lui Martin Luther, părintele Reformei protestante după bombardament. Într-o fotografie anterioară pot fi văzute intacte.

Soldatul american Kurt Vonnegut, prizonier de război, se afla în nordul Dresdei în timpul bombardamentelor și a scris faimosul său roman Abatorul cinci pornind de la incendierea orașului. În carte spunea că Dresda era cuprinsă de o singură flacără uriașă care consuma „tot ce era organic, tot ce putea arde.”

Ruine în centrul Dresdei. Un prizonier britanic își amintește că peste tot prin ruine erau cadavre calcifiate ale adulților dar că rămânea foarte puțin în urma copiilor pentru că „oasele lor erau prea moi și, pur și simplu, se topeau."
 

Atacurile nu-și propuneau doar să demoralizeze populația, ci și să blocheze cu ajutorul refugiaților posibilitatea armatei germane de a se regrupa pentru a se opune invaziei sovietice dintre est. 

În știrile vremii se spunea că bombardamentele au permis trupelor sovietice să înainteze 115 kilometri către vest.

Într-un memoriu trimis de British Royal Air Force către piloți se spunea că bombardamentele le arătau, printre altele, sovieticilor de ce e capabilă aviația militară britanică.

Prim-ministrul britanic Winston Churchill pare să fi avut remușcări de pe urma bombardamentelor  spunând în martie 1945 că se pare că trebuie regândită strategia de a teroriza populația subminându-i moralul prin intermediul bombardamentelor. 

 

Magazin printre ruine către sfârșitul lui 1945. Vindea obiecte de igienă intimă, produse de frumusețe dar și îngrășământ și vopsea.

Populația curățând molozul în 1952.

Multe dintre bijuteriile arhitectonice ale Dresdei au fost reconstituite folosind fotografii istorice sau bucăți din zidăria originară ca model. 

Peisaj din Dresda (2014) după ce prooiectul de reconstrucție s-a terminat. 
 

Vedere din Dresda anului 2019. În dreapta, Catedrala Sfintei Fecioare reconstruită. 

În iarna finală a celui de-al Doilea Război Mondial, bombardierele Aliaților au culcat la pământ unul dintre cele mai rafinate orașe ale Germaniei, ucigând zeci de mii de oameni și stârnind o dispută care continuă și azi dacă acest atac era justificat.