Lovitura armatei ruse a provocat un incendiu care a fost ulterior stins, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters.
„Teroriștii ruși au lovit un supermarket obișnuit și un oficiu poștal. Sunt oameni care se află sub dărâmături. O operațiune de salvare este în curs de desfășurare și vom face totul pentru a-i salva”, a spus Zelenski pe X.
„În acest moment știm că au decedat patru persoane... cel puțin 24 au fost rănite. Rusia va fi trasă la răspundere pentru această teroare și vom face tot posibilul pentru a ne asigura că lumea rămâne alături de Ucraina în a ne sprijini apărarea și salvarea vieților oamenilor noștri”, a spus într-o primă reacție președintele ucrainean.
Vadim Filașkin, șeful administrației militare regionale, a scris pe Telegram că o rachetă Kh-38 a fost utilizată în lovitură.
„Este încă o lovitură țintită asupra unui loc unde se adună oamenii, un alt act de teroare al rușilor”, a scris Filașkin pe o postare anterioară, tot pe Telegram.
Imaginile de la fața locului arată un fum negru care se ridică din ruinele supermarketului. Serviciile de urgență se află la fața locului și continuă operațiunile de salvare, a adăugat Filașkin.
Compania ucraineană Nova Poșta a transmis că oficiul său din supermarket a fost avariat.
Forțele Moscovei controlează porțiuni mari din regiunea Donețk. Regiunile controlate de ucraineni sunt deseori supuse bombardamentelor și atacurilor aeriene rusești.
- Te-ar putea interesa și: Atac aerian masiv asupra Kievului. Apărarea ucraineană a doborât 89 de drone rusești
Orașul Kosteantinivka se află la doar 13 kilometri de linia frontului.
Regiunea este una dintre cele mai fierbinți zone de luptă, Rusia țintind în direcția nodului logistic strategic din est, Pokrovsk. Între timp, oficialii ucraineni locali au informat că în alte incidente, șase persoane au murit în atacurile rusești asupra a patru regiuni.
Moscova a acuzat recent Kievul de lansarea unui „asalt transfrontalier” în regiunea Kursk. Armata ucraineană nu a comentat încă acțiunile trupelor sale din această zonă. (CB)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te