Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol, a declarat doliu național, după tragedia de la petrecerea de Halloween din Seoul în care au murit 151 de persoane, iar 82 au fost rănite.
Cel puțin 146 de persoane au fost ucise și alte 150 au fost rănite într-o busculadă care a avut loc în timpul festivităților de Halloween din Seoul, potrivit autorităților sud-coreene. Printre persoanele care au murit se află și 19 străini.
Oficialii spun că victimele au fost strivite după ce o mare mulțime de participanți la sărbătoare a început să se împingă pe o alee îngustă din apropierea unui hotel care este un loc important de distracții în Seoul.
Choi Seong-beom, șeful departamentului de pompieri Yongsan din Seoul, a declarat că un număr nespecificat dintre răniți se află în stare critică, iar numărul morților ar putea crește. Tragedia a avut loc în cartierul Itaewon, renumit pentru atracțiile sale nocturne, după ce, potrivit rapoartelor, mulțimea s-a revărsat pe o stradă laterală îngustă.
Aproximativ 100 000 de persoane s-au adunat la festivitățile de Halloween, a relatat presa locală. Evenimentul a fost cel mai mare de la începutul pandemiei, în urma relaxării restricțiilor COVID-19 din ultimele luni. Peste 800 de lucrători de urgență și ofițeri de poliție din întreaga națiune, inclusiv tot personalul disponibil în Seul, au fost desfășurați pe străzi pentru a trata răniții.
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a făcut o declarație în care a cerut oficialilor să asigure un tratament rapid pentru răniți și să revizuiască siguranța locurilor de festivitate.