Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.
Știrile presei moldovene
- Prim-ministrul Dorin Recean efectuează, în perioada 24-28 octombrie o vizită oficială la Bruxelles pentru a promova agenda europeană a Rep. Moldova, informează Radio Chișinău. Tot la Bruxelles, Dorin Recean va avea o întrevedere cu secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, Jens Stoltenberg, cu care va discuta programele de apărare și reziliență, inclusiv interoperabilitate cu NATO și țările membre în contextul eforturilor de modernizare a Armatei Naționale.
- Cele mai bune filme europene realizate în 2023 vor fi proiectate la Chișinău. Începând cu acest an, în luna noiembrie, R. Moldova se alătură proiectului „Luna Filmului European”. Astfel, orașul Chișinău va deveni unul dintre cele peste 45 de orașe europene în care publicul va avea posibilitatea să privească, pe marile ecrane, pelicule care au câștigat sau au participat la festivaluri internaționale de film, precum Cannes, Berlin sau Locarno, informează Moldova 1, făcând trimitere la un comunicat de pe eu4moldova.eu.
- La Mărculești demarează exercițiul moldo-american „Aurochs Partner”. Ministerul Apărării, citat de Jurnal.md, informează că în perioada desfășurării antrenamentului, tehnica militară implicată la antrenamente se va deplasa pe drumurile din raioanele Florești, Fălești, Bălți și Sîngerei. La instruire vor fi implicate unități de tehnică din dotarea Armatei Naționale, precum și o aeronavă militară a Alianței Nord-Atlantice, C-17 Globemaster.
- Grădinițelor li se va oferi posibilitatea de a trece la autogestiune, transmite IPN. Astfel, bugetele vor putea fi gestionate independent, iar directorul instituției nu va mai trebui să meargă la autoritatea publică locală pentru fiecare mică achiziție, a explicat ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, într-o conferință de presă.
- Ministerul Justiției a luat act de hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în dosarul Stoianoglo versus Republica Moldova și spune că statul îi va achita despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului, scrie tv8.md. Este vorba despre o sumă de 3,6 mii de euro. Instituția mai precizează că Curtea a susținut argumentul Guvernului, potrivit căruia, legislația națională excludea, la acel moment, posibilitatea contestării suspendării din funcție. „Curtea a considerat că suspendarea automată din funcție a Procurorului General, în situația pornirii unei cauze penale în privința lui, nu poate fi justificată de motive obiective determinate de interesul statului, în lipsa oricărei forme de control judiciar”, se spune în comentariul Ministerului.
Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore
- Pe Facebook, a devenit populară o știre a portalului Nokta despre sfințirea locului pentru viitorul parc de distracții „GagauziaLand” din satul Congaz. În postare se spune că la eveniment au participat bașcanul regiunii Evghenia Guțul, oamenii din sat, doi preoți și Ilan Șor, care a avut un discurs online, prin Skype.
- Pe Instagram a devenit virală o postare a Ziarului de Gardă despre cum un agent economic acuză mai mulți funcționari ai Primăriei Chișinău că l-au impus să diminueze valoarea unui contract cu 3 milioane de lei și că de nouă luni Primăria nu-i plătește peste 20 de milioane de lei. Reprezentanții Primăriei motivează cererea de scădere a prețului prin faptul că agentul economic ar fi încercat să vândă bunurile la prețuri exagerate și susțin că plata întârzie din cauza unor factori obiectivi.