Cele mai bune filme românești, în cinematografele din Chișinău

Festivalul va merge pe parcursul lunii octombrie şi în alte oraşe din Republica Moldova – Bălţi, Soroca, Nisporeni, Călăraşi şi Cahul, unde vor fi prezentate câteva dintre filmele din selecţia de la Chişinău.  

Cea de-a opta ediție a Zilelor Filmului Românesc se desfășoară la Chișinău în perioada 22-25 septembrie. Proiecțiile vor avea loc în cinematografele „Patria Loteanu” și „Odeon”, intrarea este liberă.

Potrivit organizatorilor, cinefilii vor putea viziona cele mai de succes și noi filme româneşti, premiate la mari festivaluri precum Cannes, Veneţia sau San Sebastian şi prezentate în premieră în Republica Moldova, cum ar fi „Metronom”, „Crai nou”, „Imaculat”, „Balaur” sau „Om-Câine”.

Actorul român Dorel Vişan este invitatul special al ediţiei din acest an. Publicul va putea face cunoștință și cu alți actori și regizori cu renume, precum Emanuel Pârvu, Alexandru Belc, Monica Stan şi Octav Chelaru. Vor avea loc și proiecții dedicate copiilor.

La fel ca anul trecut, festivalul va merge pe parcursul lunii octombrie şi în alte oraşe din Republica Moldova – Bălţi, Soroca, Nisporeni, Călăraşi şi Cahul, unde vor fi prezentate câteva dintre filmele din selecţia de la Chişinău.

ZFR Chişinău este un eveniment organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi „Alternative Cinema” din R. Moldova și casa de producţie „Rova Film” din România.

Proiectul este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu R. Moldova, Ministerului Culturii al R. Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din R. Moldova și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Uniunii Cineaştilor din România.