În lumea întreagă, culturală nu politică, anul acesta se sărbătorește centenarul împlinit de la moartea compozitorului francez Claude Debussy. Ocazie pentru republicarea unor înregistrări cu artiști celebri și, în rare cazuri de aducere în actualitate a unor arhive muzicale inedite, rod al unor cercetări muzicologice. Corespondentul nostru a stat de vorbă pe această temă cu muzicologul american, producător de discuri cu înregistrări istorice Allan Evans de la New York.
Your browser doesn’t support HTML5
La Centenarul lui Claude Debussy de vorbă cu muzicologul Allan Evans (New York)
Allan Evans este, probabil, mai cunoscut ca producător de discuri la compania pe care a creat-o cu decenii în urmă la New York, Arbiter Records, decît ca muzicolog și pedagog la Mannes College. Sub numele Arbitru al Tradițiilor Culturale, casa sa de discuri, a devenit din 2002 o organizație de artă non-profit, asumîndu-și ca misiune salvarea și conservarea înregistrărilor unor muzicieni de clasă internațională, astăzi fie uitați complet, fie cunoscuți doar de o mînă de specialiști și colecționari.
Ultima producție a casei Arbiter, un set de două discuri, apărut luna trecută, se intitulează Debussy’s Traces (în traducere liberă „Pe făgașul lui Debussy”) și este rodul unor remarcabile cercetări de arhivă, cinci dintre piesele prezentate fiind pentru prima oară publicate pe disc, celelalte fiind restaurări cu mijloacele tehnice actuale ale unor străvechi și, unele, pînă nu de mult practic inaudibile înregistrări de arhivă, cum sînt cîteva lieduri cîntate în 1904 de Mary Garden – cea care a întrupat-o prima pe Mélisande, eroina celebrei opere debussiniene – împreună cu compozitorul însuși la pian.
În discuția pe care am avut-o cu musicologul newyorkez l-am întrebat care a fost motivația publicării acestui disc. Allan Evans mi-a răspuns:
Allan Evans
Allan Evans: „Am fost interesat în Debussy întreaga mea viață și în cele din urmă l-am descoperit pe pianistul Marius François Gaillard [1900-1973]. Am auzit cîteva exemple ale felului în care cînta și am realizat că aborda fiecare lucrare într-un fel atît de individual, că interpretările sale se deosebeau de ale tuturor celorlalți. Marii interpreți tind să aibă un stil uniform cînd îl cîntă pe Debussy, adesea etichetat greșit ca „impresionist”. Gaillard a găsit o cale să exploreze individualitatea fiecărei lucrări. Ascultîndu-l a fost un mare șoc și am înțeles că trebuie să descopăr mai mult despre el. Avea numai 23 de ani atunci cînd a cîntat, în trei seri, lucrările complete pentru pian ale lui Debussy, în 1920, cînd muzica lui era încă una nouă.”
Claude Debussy în 1894 (Bibliothèque Nationale de France)
„Descoperind toate acestea am fost adus să privesc mai îndeaproape lumea lui Debussy, să examinez oamenii pe care i-a cunoscut și cum s-a născut stilul său. Gaillard a jucat din nou un rol fiindcă era interesat în muzica etno (world music) și a scris piese bazate pe tradiția muzicală europeană. Stilul pianismului său este unul remarcabil, prin felul în care, ca la Chopin, fiecare piesă are propria sa identitate sonoră; felul în care pianul este folosit constituie o redefinire a capacităților instrumentului.
Toate aceste lucruri m-au condus la cercetări asupra contactului lui Debussy cu librăria L’Art Independent de la Paris, unde veneau toți marii artiști, scriitori, muzicieni și ceea ce poți numi liberi gînditori ai timpului. Erau acolo Satie, Toulouse-Lautrec, iar atmosfera din Librărie a penetrat și muzica sa.”
Pe urmele lui Debussy, Allan Evans s-a interesat și de călătoria compozitorului la Budapesta în 1910, pentru a participa la un concert de muzică de cameră la care Cvartetul său de coarde a fost cîntat de Cvartetul local Waldbauer-Capet. El însuși și-a cîntat la pian Estampes și Children’s Corner într-un concert la care au asistat circa 1500 de persoane.
Interesant este că asemenea lui Brahms și Liszt odinioară și a altor mari muzicieni mai tîrziu, Debussy a rămas cu totul
Respiri cu adevărat mirosul pădurilor; auzi curgînd apa izvoarelor, iar el exprimă secretele unei inimi care suferă și care rîde aproape concomitent...
impresionat de muzica violoniștilor-lăutari țigani și în special de cea a unui solist cu numele Radics. Revenit la Paris, Debussy îi scria impresarului său din Ungaria: „Ascultîndu-l pe Radics ești transportat. Respiri cu adevărat mirosul pădurilor; auzi curgînd apa izvoarelor, iar el exprimă secretele unei inimi care suferă și care rîde aproape concomitent.” Iar Debussy pleda în continuare pentru un tratament mai uman și respectuos al țiganilor, a căror „muzică este la fel de frumoasă precum broderiile și dantelele voastre străvechi”.
Debussy se interesa atunci și de studiul muzicii populare și de utilizarea ei ca sursă de inspirație, scriind „nu trebuie să te slujești de muzica populară a țării tale decît ca bază: niciodată ca un mijloc de scriere... Iubiți-o cu pasiunea cu care doriți, dar fără să o îmbrăcați cu veșminte de școală; nu-i puneți ochelari de aur”.
Igor Stravinski și George Enescu aveau să îmbrățișeze fiecare, separat, aceeași opinie, sursă la compozitorul român a Sonatei sale pentru vioară și pian „în caracter popular românesc”.
Nu era pentru prima oară cînd Claude Debussy cădea sub vraja muzicii populare, mi-a spus în discuția noastră muzicologul Allan Evans:
Dansatori din Bali
Allan Evans: „Una din influențele majore suferite de Debussy s-a petrecut în 1889 la Expoziția Universală de la Paris, unde a putut asculta și privi dansatori javanezi. A fost un moment foarte important pentru el și s-a dus, practic, în fiecare zi și a stat ore întregi la Pavilionul javanez. Odată, unul din prietenii lui a venit cu el și a notat muzica instrumentiștilor în timpul dansului, document ce a fost publicat. Faptul i-a facilitat apropierea în muzica pe care a scris-o ulterior unde găsești game ce vin de acolo. O lucrare ca Masques, în special cîntată ca Gaillard, demonstrează existența unui conflict interesant în el. Alfred Cortot trivilializează lucrarea spunînd că ar fi o serie de scene cu măști la Carnavalul din Veneția, cu diferite personaje din commedia del’arte; o imagine frumoasă, dar mai curînd superficială. Și aceasta deoarece Masques constituie muzical o tulburătoare multitudine de limbaje. Prima parte este în stilul convențional al secolului al XIX-lea, care evoluează într-un ton ce amintește apoi de influențe rusesști, ca Glinka, iar apoi găsești game asiatice, care triumfă în final. Așa că îl vezi schimbînd măști de identitate.”
Iar Allan Evans al cărui CD „Pe făgașul lui Debussy” vă invit să-l ascultați, încheia spunînd:
Allan Evans: „Acestea sînt cîteva conexiuni ce au condus, din perspectiva lui Debussy la deschiderea unor uși dincolo de muzica clasică tradițională din Europa și să se ajungă la rezultate minunate, așa cum se întîmplă de fiecare dată cînd două culturi diferite se amestecă, se combină.”
[Extras muzical: Debussy, Estampes, Arbiter CD 166]