Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost examinat, pe 26 iunie, de Comisia parlamentară agricultură și industrie alimentară.
Potrivit documentului elaborat de deputatul PAS, Alexandr Trubca, nu vor fi controlate de ANSA doar cerealele originare din Ucraina care tranzitează R. Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat Giurgiulești – Reni (intrare) și Giurgiulești – Galați (ieșire), precum și cele transportate pe cale feroviară.
Având în vedere că marfa tranzitează teritoriul Republicii Moldova în transporturi specializate, riscul introducerii unor organisme de carantină sunt reduse, spune autorul proiectului.
Inițiativa legislativă a fost elaborată „în scopul îmbunătățirii fluxului schimburilor comerciale între Ucraina și Uniunea Europeană”, se arată în proiectul de lege. Necesitatea a apărut ca urmare a creșterii fluxului de mărfuri din Ucraina și a aglomerării create la frontiera R. Moldova.
- Te-ar putea interesa și: Cum are loc tranzitul cerealelor ucrainene prin R. Moldova și impactul atacurilor rusești de pe Dunăre asupra pieței autohtone de cereale
În acest context, UE a recomandat ANSA preluarea practicilor europene de gestionare a fluxurilor de produse și furaje de origine non-animală, ceea ce presupune inclusiv renunțarea la controalele fitosanitare.
Astfel, proiectul de lege vrea să asigure atât tranzitul mai eficient al cerealelor ucrainene, cât și reducerea timpului de așteptare la vamă.
În continuare, proiectul de lege va fi propus plenului Parlamentului spre adoptare.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te