Este vorba despre încărcăturile care trec prin punctele de trecere a frontierei Giurgiulești – Reni (intrare) și Giurgiulești – Galați (ieșire), pe cale terestră și feroviară.
Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în lectură finală de parlamentul de la Chișinău, pe 11 iulie curent. Derogarea de la „legea cu privire la protecția plantelor și carantina fitosanitară” se va aplica până pe 14 septembrie 2024.
Autoritățile motivează decizia prin faptul că cerealele sunt transportate în mijloace de transport specializate și riscul introducerii unor organisme de carantină este redus.
„În cazul producerii unor accidente rutiere și a încărcăturilor aflate în tranzit, transportatorii sunt obligați să notifice, în decurs de două ore, ANSA”, se precizează într-un comunicat al Parlamentului.
Autorul proiectului de lege, președintelui Comisiei agricultură și industrie alimentară, Alexandr Trubca, spune că astfel nu se vor mai crea ambuteiaje la frontieră, în urma creșterii fluxului de mărfuri din Ucraina.
- Te-ar putea interesa și: Licențierea provizorie a importurilor de cereale și oleaginoase, aprobată de Parlament
Potrivit ANSA, problema tranzitului cerealelor ucrainene a fost ridicată de partenerii europeni în una din ședințele Sub-Comitetului pentru Măsurile Sanitare și Fitosanitare (SPS) Moldova – Uniunea Europeană.
SPS se întrunește cel puțin o dată în an pentru a aborda subiecte de cooperare în domeniul Măsurilor Sanitare și Fitosanitare din Acordul de Asociere cu UE.
În urma discuțiilor, UE a recomandat ANSA preluarea practicilor europene de gestionare a fluxurilor de produse și furaje de origine non-animală, ceea ce presupune inclusiv renunțarea la controalele fitosanitare.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te