Vorbind la o conferință de presă la Bruxelles, Michel a spus că în urmă cu 20 de ani noile membre UE aveau în medie cam jumătate din Produsul Intern Brut pe cap de locuitor al organizației, iar acum procentul a ajuns la 80%.
El a pomenit acest salt în indicatorii prosperității ca pe o dovadă că extinderea este un factor de progres pentru țările implicate, și merită continuată.
„Din cauza războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei, există un nou impuls, o revigorare a strategiei de extindere a UE”, a mai spus Michel.
Politicianul belgian aflat la capăt de mandat european, înaintea „europarlamentarelor” din iunie, și-a atras laude, dar și critici vara trecută, când a vorbit la un forum de discuții din Slovenia de anul 2030 ca an când UE ar trebui „să fie gata pentru o nouă extindere”.
Politicieni din țări candidate au salutat menționarea unui termen, dar oficiali din alte instituții de la Bruxelles, în frunte cu Comisia Europeană, s-au distanțat de orice fel de calendar, dând de înțeles că Michel nu i-a consultat înainte.
Michel a repetat luni ideea că până în 2030 ar trebui să fie gata reformele necesare în interiorul UE, care să facă posibilă o nouă extindere.
- Te-ar putea interesa și: MAI: La aniversarea extinderii UE din 2004, se aud chemări pentru noi primiri
„Este o provocare. Dar care ar fi alternativa? Alternativa ar fi o teribilă, iresponsabilă greșeală din partea UE”, a spus oficialul european.
Aderarea la UE în jurul anului 2030 este obiectivul declarat al guvernării R. Moldova pentru aderarea la organizație. Ucraina a avansat în ce o privește termeni și mai optimiști.
La 1 mai, UE sărbătorește împlinirea a două decenii de la cea mai ambițioasă extindere din istoria ei, când a primit opt foste țări comuniste (Estonia, Cehia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria) și două din sudul continentului (Malta și Cipru).
Bulgaria și România, care deja se aflau în plutonul candidatelor, au fost amânate până în 2007. Croația a devenit cea mai nouă membră UE în 2013.
De atunci, UE a mai înregistrat o premieră: plecarea unei țări membre din organizație, în urma referendumului din 2016 din Marea Britanie, rămas în istorie ca Brexit.
📰 Europa Liberă este și pe Google News