Campionatul mondial de fotbal feminin, care se desfasoara în aceste zile în Franta, a devenit un eveniment intens mediatizat, cu atât mai mult cu cât în competitie este angrenata si echipa tarii gazda. Meciurile sunt transmise de mai multe televiziuni, cotidianul sportiv L’Equipe consacra întâlnirilor un numar impresionant de pagini, comentatorii îsi dau silinta sa ne demonstreze ca jucatoarele au calitati tehnice exceptionale si ca toate confruntarile sunt pasionante.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
Numai ca totul prea seamana, asa cum au remarcat câteva spirite lucide, a entuziasm obligatoriu, a euforie provocata artificial. Refractarii sunt imediat, si cu severitate, sanctionati. Filosoful Alain Fienkielkraut a stârnit un val de proteste dupa ce a declarat ca nu astfel, în ghete si cu sudoarea curgându-le pe obraji, îi place sa le vada pe femei: grav derapaj sexist…
Fostul fotbalist Paul Le Guen, persoana echilibrata si plina de bun simț, a fost insultat copios dupa ce a marturisit ca s-a plictisit la meciul dintre Franta si Coreea de Sud. Un prezentator vedeta de la un mare canal TV a trebuit sa-si ceara scuze pentru ca emisese niste opinii admirative cu privire la farmecul estetic al unei jucatoare: omul a recunoscut ca atunci când a constientizat derapajul a fost pur si simplu «devastat».
Acest campionat mondial are, evident, o miza economica dar si una politica. Ziarul de stânga Libération n-a ezitat sa afirme ca a privi un meci de fotbal feminin este un «act militant». Confruntarea ideologica are loc si la nivelul limbajului: se discuta intens despre cum trebuie feminizate substantivele ce denumesc posturile pe care le ocupa jucatoarele, ni se explica, doct, ca e incorect sa spunem «campionatul mondial de fotbal feminin» ca doar nu spunem «campionat mondial de fotbal masculin» : solutia corecta ar fi «campionatul mondial de fotbal femei», «campionatul mondial de fotbal barbati ». Asociatiile feministe s-au mobilizat si socotesc ca avem a face cu un moment de rascruce în lupta pentru egalitate si pentru emanciparea femeilor. Fotbalul feminin, noteaza eseista Elisabeth Lévy, face acum parte din panoplia cauzelor feministe nobile, acelea care educa masele si le elibereaza de prejudecati sexiste.
Dar tot Elisabeth Lévy, cunoscuta ca o non-conformista ce nu-si dramuieste cuvintele, considera ca femeile sunt libere sa joace fotbal ceea ce nu inseamna ca suntem obligati sa proclamam ca asistam la un spectacol fabulos. Mai mult, adauga E. Lévy, la miljoc e o utilizare frauduloasa a principiului egalitatii, întrucât sportul e unul din ultimele refugii ale diferentei dintre sexe. A pretinde ca în sport, în orice sport, femeia e capabila de exact aceleasi lucruri ca barbatul e, poate, corect politic dar este, cu siguranta, o afirmatie de o flagranta ipocrizie.