Decizia a fost aprobată pe 28 ianuarie de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de premierul Dorin Recean.
„Măsura este necesară pentru a menține presiunea critică din conductele aflate în stânga Nistrului pentru ca rețeaua de distribuție să rămână funcțională”, se spune într-un comunicat al executivului.
Astfel, până la 1 martie 2025, Tiraspoltransgaz va trebui să restituie volumul de gaze naturale livrat de Moldovagaz, „iar în lipsa posibilității restituirii acestuia în formă fizică, gazul va fi achitat”.
De asemenea, CSE a decis alocarea, din Fondul de intervenție al Guvernului, 1,5 milioane de lei autorităților din satul Doroțcaia, raionul Dubăsari, și din satul Fîrlădeni, raionul Căușeni. Banii vor fi folosiți la procurarea combustibilului, a cazanelor electrice și aparatelor de aer condiționat, necesare pentru funcționarea instituțiilor publice și a celor de învățământ.
Totodată, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al ministerului de Interne va transmite în folosință temporară, cu titlu gratuit, șapte generatoare electrice către primăria satului Doroțcaia.
În ajun, Chișinăul și Uniunea Europeană au propus regiunii transnistrene un pachet de ajutor care ar „pune capăt imediat crizei energetice” și ar include livrarea de urgență a trei milioane de metri cubi de gaze în stânga Nistrului.
Premierul moldovean, Dorin Recean, a spus pe 27 ianuarie că soluția a fost coordonată cu Comisia Europeană, care ar urma să plătească pentru gazele livrate în cazul în care Tiraspolul va accepta întregul pachet de ajutor.
Cele trei milioane de metri cubi de gaze vor ajunge în stânga Nistrului chiar dacă Tiraspolul nu va accepta restul pachetului de ajutor, însă în acest caz autoritățile separatiste ar trebui să achite pentru acest volum.
Anunțul a venit la scurt timp după ce liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a cerut Chișinăului un „împrumut” de circa 3 milioane de metri cubi de gaze, necesari pentru a menține presiunea în țevile de gaze.
- Te-ar putea interesa și: Chișinăul și UE propun regiunii transnistrene ajutor să iasă din beznă
Nu numai rezervele de gaze ale regiunii transnistrene sunt pe sfârșite, dar și cele de cărbune, singurul combustibil care asigură funcționarea centralei electrice MGRES.
Chișinăul spune că liderii de la Tiraspol nu au acceptat deocamdată soluțiile anterioare care le-au fost propuse: fie ca întreprinderea Moldovagaz să cumpere pe piața europeană gaze pentru stânga Nistrului, în condițiile în care concernul rus de stat Gazprom nu reia el livrările, pe rute alternative, ocolind Ucraina, fie ca noi cantități de cărbune ucrainean să fie aduse la MGRES de către Chișinău și Kiev.
Regiunea transnistreană trece printr-o criză energetică acută, după ce concernul rus Gazprom a oprit livrările de gaze pe 1 ianuarie, ca urmare a expirării unui acord de tranzit prin Ucraina. Gazprom a condiționat furnizarea de gaze prin achitarea de către Chișinău a unei pretinse datorii istorice de peste 700 de milioane de dolari, pe care autoritățile moldovene nu o recunosc, bazându-se pe rezultatele unui audit internațional independent.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te