Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.
Știrile presei moldovene
- Intențiile Tiraspolului de a impune noi restricții în calea liberei circulații a cetățenilor care dețin terenuri agricole în Dubăsari, amplasate după traseul Tiraspol – Camenca, trezește îngrijorări, a declarat conducerea raionului, în cadrul unei întrevederi cu viceprim-ministrul Oleg Serebrian, potrivit jurnaliștilor de la Newsmaker.md. Biroul politici de reintegrare cataloghează acțiunile autorităților autoproclamate din stânga Nistrului drept „ilegale” și dă asigurări că Chișinăul va veni cu măsuri de sprijin pentru agenții economici. Tiraspolul a decis să impună restricții în calea liberii circulații, după ce Chișinăul a anulat privilegiile vamale pentru companiile din stânga Nistrului.
- Postul public de televiziune transmite că omul de încredere al lui Vladimir Andronachi, figurant în dosarul "Frauda bancară", Anatolie Blonschi, vrea să scape de detenție preventivă cu ajutorul garanților. Acesta s-a predat benevol justiției moldovenești în urmă cu trei zile, când a încercat să treacă vama Leușeni, iar imediat după, a fost plasat în arest pentru 30 de zile în baza unui mandat emis încă în anul 2022. La 11 ianaurie, Blonschi a fost adus în fața magistratului de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, iar în cadrul ședinței, un preot și încă două persoane, care au spus sursei citate că îl cunosc pe inculpat, s-au prezentat în calitate de garanți. Ședința a fost însă întreruptă, iar învinuitul s-a întors în Penitenciarul 13.
- Societatea cu răspundere limitată „Operatorul Pieței de Energie M” urmează să fie desemnată în calitate de operator al pieței de energie electrică, responsabil pentru crearea și funcționarea piețelor organizate de energie electrică în Republica Moldova. SRL-ul este o filială a SA „OPCOM” – operator al pieței de energie electrică și gaze naturale din România, transmite agenția IPN. Potrivit unui proiect elaborat de Ministerul Energiei, operatorul pieței are responsabilitatea de a gestiona și de a facilita tranzacțiile și operațiunile pe piața de energie electrică. Prin intermediul operatorului, piața urmează să funcționeze mai eficient, asigurându-se o aprovizionare mai bună cu energie și optimizând utilizarea resurselor disponibile.
- Armata Națională a R. Moldova s-a clasat pe locul 144 din 145 de țări ale căror putere militară a fost analizată în cadrul unui studiu GlobalFirepower (GFP). Potrivit datelor prezentate, cea mai puternică armată este a Statelor Unite ale Americii, țara fiind urmată de Rusia, scriu jurnaliștii de la Ziarul de Gardă. Conform GFP, Ucraina se poziționează pe locul 18, iar România – pe locul 47 în clasamentul global. Din 2006, GlobalFirepower oferă o prezentare analitică unică a datelor referitoare la 145 de puteri militare moderne. Clasamentul GFP se bazează pe capacitatea potențială a fiecărei națiuni de a duce războaie pe uscat, pe mare și în aer, purtate cu mijloace convenționale.
Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore
- Pe Facebook, în top s-a clasat reportajul realizat de ProTV Chișinău, despre cum se isprăvesc oamenii din satul Bravicea, raionul Călărași, una din localitățile în care a nins cel mai mult în aceste zile.
- Pe Instagram, s-a bucurat de interesul internauților știrea jurnaliștilor de la postul TV8, care au scris că mai mulți locuitori ai capitalei s-au plâns că sunt inundați de gunoiul neevacuat de câteva zile.