Într-un comunicat emis la 2 ianuarie, compania Energocom, controlată de guvernul moldovean, a spus că a importat la 31 decembrie, în calitate de test, peste 22 de mii de metri cubi de gaze din Bulgaria. Cantitatea a fost livrată prin „coridorul transbalcanic”, adică prin Bulgaria, România, Ucraina și R. Moldova, până la punctul de interconectare din Căușeni.
Energocom spune că astfel a demonstrat că din punct de vedere comercial și logistic este posibilă aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene. Reprezentanții companiei spun că sunt dispuși să ofere suportul tehnic și comercial întreprinderii Tiraspoltransgaz pentru a procura gaze naturale „pe orice platformă europeană de gaze în baza condițiilor de piață” și pentru a asigura „locuitorii din stânga Nistrului cu resurse energetice în criza actuală”.
Ministerul Energiei de la Chișinău precizează că Moldovagaz nu se poate înregistra în calitate de participant pe piața gazelor din țările europene, de aceea este necesară intermedierea Energocom.
Cele două companii au încheiat și un contract de agent în acest sens, a anunțat directorul Moldovagaz, Vadim Ceban.
Regiunea transnistreană a rămas fără gaze naturale din 1 ianuarie, după ce a expirat acordul de tranzitare a gazului rusesc prin Ucraina, iar Gazprom a notificat Chișinăul că nu va folosi sursele alternative, invocând o presupusă datorie a malului drept, nerecunoscută de autoritățile moldovene.
Începând cu dimineața zilei de ieri, aproape 75 de mii de case și apartamente din regiunea transnistreană au fost debranșate de la rețeaua de gaze naturale, iar centrala de la Cuciurgan (MGRES) a trecut la producerea energiei electrice în baza rezervei de cărbuni, care ar ajunge pentru cel mult 50 de zile, potrivit așa-ziselor autorități.
- Te-ar putea interesa și: În regiunea transnistreană au fost oprite gazele. Locuitorilor li se recomandă să-și acopere ferestrele cu pături pentru păstrarea căldurii
Tiraspolul a refuzat în trecut o oferă a Chișinăului de a-i livra gaze cumpărate pe piața europeană și a spus că a reușit să-și facă propriile rezerve. Ar fi vorba de circa 13 milioane de metri cubi de gaze, care ar ajunge pentru 20 de zile în sudul regiunii și 10 zile în zonele de nord, destinate în mod prioritar instituțiilor sociale. Alte 115 mii de apartamente vor primi livrări limitate de gaze naturale, suficiente doar pentru gătit.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te