Cine și cum descurajează femeile agresate să ceară ajutor? Interviu cu Veronica Teleucă

Mai multe organizații nonguvernamentale și instituții publice acuză autoritățile de abordare „superficială și neprofesionistă” a fenomenului violenței față de femei. Într-un demers adresat unor oficiali, ele pornesc în luarea lor de atitudine de la cel mai recent caz în acest sens. Despre ce este vorba și de ce acest caz este văzut ca relevant, ilustrativ – am putea spune – pentru situația generală cu femeile și copiii victime ale violenței? Răspunsuri în interviul cu Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale „Viața fără Violență în Familie”.

Interviu cu Veronica Teleucă

Veronica Teleucă: „Noi nu am înțeles anumite aspecte și de asta am solicitat informații suplimentare pe cauză, pentru că din demers ați văzut și Dvs. că a intrat un agresor care era foarte periculos din cauza comportamentului, era înarmat, a intrat într-un centru de plasament unde a acostat femei și copii pe timp de noapte și după ce a fost reținut, reprezentanții poliției au văzut la fața locului care era comportamentul lui, ce a distrus, ca ulterior, în dimineața zilei imediat următoare, să fie eliberat. Deci, asta a și fost întrebarea noastră și eu sunt foarte curioasă și colegii mei suntem foarte curioși să vedem care a fost temeiul juridic al eliberării acestuia, știindu-se că el este periculos și este înarmat și existând un potențial risc ca el să se întoarcă. Ceea ce a și făcut, de fapt. El s-a întors imediat, a început iarăși să sune soția, s-o amenințe, să spună că intră și-i taie pe toți... Care a fost raționamentul, poliția având toate pârghiile legale să-l rețină? Noi ne-am dat întrebarea, dacă această adresare a venit de la centru, care este o instituție publică, există o instituție publică, există un stat, a sunat directoarea, personalul de pază, ce se întâmplă atunci când o femeie cheamă poliția? O femeie care e..., mai ales sunt femei care sunt așa cum sunt, că au mai puține studii, cultura juridică este mai joasă, sunt necăjite, sunt speriate, ce se întâmplă atunci? Cum reacționează poliția? Deci, cumva aici a fost un dezechilibru, să spunem așa, agresorul și viața, și sănătatea, și securitatea unui grup de femei și copii. Și ce a fost mai prioritar?”

Veronica Teleucă

Europa Liberă: De fapt, cum s-ar putea explica această atitudine și a poliției, și a angajaților Serviciului 112? Putem presupune că ar fi vorba de un accident izolat sau situația are cauze mai profunde, de găsit poate în mentalitatea, în modul, să zicem, mai tradițional, în care sunt tratate victimele agresiunii?

Veronica Teleucă: „Știți, acestea sigur că sunt presupunerile noastre, sunt niște supoziții. Acum o să fie complicat să spun că da, noi presupunem că asta este cauza și asta pentru că tot timpul cineva spune: Dar care-s cifrele? Ia vedeți cifrele. Dar cifrele, de fapt, spun tot același lucru, că numărul cazurilor de violență nu este în descreștere, ci este în creștere. Nu avem nicăieri, de fapt, iată acum vorbim cu Dvs. și eu mi-am dat seama că, de fapt, nu avem o statistică câte femei se adresează și nu primesc ajutor, câte sunt descurajate și în ce fel sunt ele descurajate. Știu că una din organizațiile noastre – La Strada – a făcut un studiu pe infracțiuni ce țin de viața sexuală. Și acolo, în interviuri, femeile povesteau în ce mod ele sunt descurajate să depună o cerere, să meargă mai departe, să meargă în instanțe, să depună cerere, să depună mărturii ș.a.m.d. în cazul violului sau în cazul infracțiunilor ce țin de viața sexuală. Și ar fi interesant să vedem câte femei sunt descurajate sistemic de către polițiști, de către asistenții sociali, de către primari, de către medici și de către mulți, mulți alții să depună cerere și să se folosească instrumentele legale: ordonanțe de restricție, ordonanțe de protecție. Noi asta o cunoaștem din discuțiile cu aceste femei. De exemplu, nouă pe pagina coaliției sau la telefonul de încredere care ne sună sau la telefonul de încredere al Centrului de Drept al Femeilor, femeile pot să spună: Da, eu m-am adresat și mai înainte, dar polițistul nu făcea nimic. Asta este o frază care se întâlnește foarte des. Ar trebui să discutăm și noi problema asta, să vedem cum sunt femeile descurajate, în ce mod, de către cine. De exemplu, pe pagina coaliției, acum o lună, o femeie, care s-a adresat pentru a doua oară la poliție, spunea că ei, el a venit, putea să-mi dea ordin de restricție, dar el mi-a zis: hai spune că nu te-a lovit, dar numai te-a împins așa, că nu vreau să stau acum și să te ascult.”

Europa Liberă: Dar situația se schimbă atunci când femeile apelează asistate de un ONG sau de niște activiști?

Veronica Teleucă: „Uitați-vă, eu cred că da, adică nu că cred, eu sunt sigură că da, pentru că să treci prin sistemul de justiție și prin sistemul medical la noi, în general, unui om, iată, Dvs., mie îmi este greu. Iată, eu fiind juristă de profesie, am făcut studii juridice cândva, mulți ani în urmă, să merg acum prin sistemul de justiție, să depun cerere la poliție, să depun la procuratură, să merg la instanța de judecată, o să-mi fie complicat, pentru că sistemul de justiție la noi este complicat, este birocratic, este descurajator. El nu are focusul pe drepturile omului, nu are focusul pe om și atunci când o femeie, și mai ales știind cultura asta tolerantă că, ei lasă, nu-i nimic strașnic; ei, ai venit și tu... Ce, asta-i problemă, ce, asta-i important? Știind lucrurile acestea, știind care este atitudinea, știind care sunt comportamentele polițiștilor, judecătorilor, procurorilor - nu generalizez, că nu este bine să generalizez -, dar astfel de cazuri se întâmplă multe și astea-s cele pe care le auzim noi, care întâmplător ajung în atenție, fie că sunt grave, fie că tu întâmplător auzi despre ele. Dar o femeie, mai ales care trece sistematic prin abuzuri fizice, psihice, sexuale care sunt și mai complicate, să treacă singură prin sistemul medical, sistemul justiției, sistemul social este foarte dificil, extrem de dificil, mai ales că noi avem femei care sunt foarte vulnerabile sau tare marginalizate. Vorbesc, de exemplu, despre femeile în vârstă, femeile cu dizabilități, femeile care au copii cu dizabilități, femeile sărace, la noi sunt foarte multe femei sărace, care nu au bani efectiv să-și plătească drumul, ca să meargă la un centru să-și facă expertiza medico-legală; femei care au mulți copii și nu au cu cine să lase copiii. Cu cine să-și lase ea copiii că se duce în instanța de judecată ca să obțină o ordonanță de protecție? Și dacă ai să-i spui unei femei care a terminat cândva 9 clase și lucrează cu ziua sau lucrează într-un magazin de stat că tu ai remedii legale, ordonanță de protecție, femeia asta n-o să înțeleagă ce-i spui tu. Ea n-o să înțeleagă toți pașii ăștia pe care trebuie să-i urmeze. De asta este important ca să fie cineva alături, s-o sprijine. Plus la asta, este și suportul psihologic, este extrem de necesar, e crucial cumva suport psihologic la prima etapă. Și după aia, dar la prima etapă este esențial.”

Europa Liberă: În demersul coaliției se remarcă, între altele, că, printr-un comunicat plasat pe site-ul poliției capitalei, a fost dată și adresa centrului în care s-a produs infracțiunea, o încălcare vădită a confidențialității plasamentului. De fapt, este o informație oferită și altor potențiali agresori care să poată repeta, eventual, ceea ce a făcut infractorul respectiv. Aveți cunoștință dacă din acel comunicat s-a scos, cel puțin, adresa?

Veronica Teleucă: „Da, pentru că avocata centrului imediat a insistat și ea a insistat foarte mult ca să se scoată din comunicatul oficial și a fost scos și din presă, și din comunicatul oficial. Poliția, din câte știu eu, chiar sunt curioasă, dar și-a prezentat scuzele oficiale, pentru că asta este o gafă mare. Și asta înseamnă, de fapt, că nu este o înțelegere, nu este o claritate - ce putem să publicăm, ce putem să spunem, cum trebuie să reacționăm la nivel de instituție. Este mai grav atunci când atitudinea asta nu poți s-o schimbi. Bunăoară, operatorii 112. Reacția lor este una halucinantă: „Doamnă, sunteți neadecvată!”. Da, evident că un om care este stabil psiho-emoțional n-o să sune la 112. Eu n-o să mă apuc dimineața să sun la 112 că ceva mi s-a părut acolo. Oamenii care sună la Serviciul 112 apriori sunt stresați, sunt tensionați, sunt speriați sau sunt îngroziți chiar, pentru că au o problemă, de asta și sună, în caz contrar nu ar suna. Și atunci, tu ca om care ești instruit, care ai un protocol cum ar trebui să răspunzi și aici la noi îți spune că „doamnă, ești neadecvată”...”

Europa Liberă: Coaliția Națională „Viața fără Violență în Familie” - coaliție care întrunește 23 de organizații nonguvernamentale și instituții publice care apără drepturile omului - a înaintat acest demers către autorități, în care se menționează că „situația descrisă demonstrează încă o dată că violența față de femei este în continuare abordată de către autorități în mod superficial și neprofesionist”. Care sunt proporțiile acestui neprofesionalism?

Veronica Teleucă: „Nu știu dacă pot acum să vă spun în cifre proporțiile neprofesionalismului și aș evita acum să dau niște cifre. Nu le am, în primul rând, dar nici n-am să pot opera fără anumite cifre. De fapt, noi avem pe cazuri o evaluare, un studiu foarte bun făcut de Centrul de Drept al Femeilor cu referire la numărul de cazuri care ajung în instanța de judecată. Se urmărește parcursul juridic al unui caz: a fost depus la poliție, a fost investigat de procuratură, câte cazuri din numărul acestora au fost calificate penal, câte – contravențional, câte au fost recalificate, câte au ajuns în instanța de judecată și câte au ieșit din judecată cu o sentință de condamnare. Deci, iată, partea asta putem s-o analizăm, dar iarăși: aici o să vorbim despre neprofesionalism sau despre atitudine de asta că... decât să stea în pușcărie, mai bine să-l condamnăm contravențional, că nu-i atât de grav, că nu-i atât de... Deci, lucrurile acestea trebuie cercetate foarte atent, pentru că eu cred că la noi legea este foarte bună, prevederile sunt clare, legea este bună, oamenii cei care au intrat în funcție, care sunt polițiști, judecători, procurori, ei sunt obligați să cunoască prevederile legale, ei sunt obligați să fie profesioniști. Corect? Că tu nu te duci acolo și tu ești neprofesionist, tu ești obligat să fii profesionist, să-ți faci treaba bine. Și aici, ori în anumite cazuri ca 112, probabil este și neprofesionalism, dar eu cred că la bază stă originea asta foarte discriminatorie față de femei: lasă că asta nu-i o problemă, lasă că nu-i așa de strașnic, nu-i sfârșitul lumii. Că asta la noi se folosește, vorbele acestea se spun peste tot.”

Europa Liberă: Și în aceste condiții, care sunt solicitările activiștilor?

Veronica Teleucă: „Demersul nostru pe care-l facem constant, deja de nu știu câți ani și punem destul de multă presiune este să ratifice Convenția de la Istanbul.”

Europa Liberă: Care, printre altele, a fost semnată încă în 2017?

Veronica Teleucă: „Da, și acum proiectul de lege a ajuns, în sfârșit, în comisiile parlamentare. Noi am făcut o petiție online cu 3.000 și ceva, aproape 4.000 de semnături, am depus petiția cu toate materialele aferente în comisiile parlamentare, a fost avizată pozitiv de Comisia pentru drepturile omului și relații interetnice, în alte două comisii așa și stă, pentru că vedeți nivelul politic de la noi, oamenii sunt ocupați cu alte treburi, mult mai importante. În altă comisie a fost avizată negativ, nu mai țin minte care anume, dar una nu de profil. Deci, cumva proiectul acesta o să stea acum în comisii, nu se dorește să fie ratificat. Și o spun asta acum cu toată încrederea: acest proiect la nivel de politicieni care sunt acum în actualul parlament nu se dorește a fi ratificat, doar de către unii deputați din anumite fracțiuni.”

Europa Liberă: Și pentru cei care nu cunosc mai multe detalii despre această convenție. Câteva dintre punctele-cheie ale Convenției de la Istanbul presupun prevenirea violenței, protejarea victimelor și pedepsirea infractorilor. Și iată, aveți vreo explicație pentru această tergiversare a autorităților moldovene? Există bază legislativă?

Veronica Teleucă: „În general, cadrul nostru normativ este foarte bine pregătit pentru ajustarea convenției. Colegii noștri din coaliție, două organizații au lucrat și au condus două grupuri de lucru care au modificat cadrul normativ și pe partea de violență sexuală, și pe partea de violență în general. Noi ca stat, practic, avem pregătit cadrul normativ la prevederile convenției, dar convenția introduce niște măsuri suplimentare. În primul rând, pentru prima dată convenția vorbește despre stereotipurile de gen care stau la originea violenței.

Și atunci, ce înseamnă stereotipuri de gen? Că tu începi să chestionezi: dar care sunt rolurile femeilor, care sunt rolurile bărbaților, care sunt tradițiile care discriminează, plus convenția spune că ar trebui cercetate toate materialele, toate programele școlare, toate curricula școlare, să excludă și să introducă o educație bazată pe gen. Ei și când politicienii noștri aud cuvântul „gen”, pentru dânșii acesta este similar cu vine invazia homosexualilor și lesbienilor în Republica Moldova și asta înseamnă că pe toți ne fac neutri ca gen. Deci, asta este manipularea care este folosită și convenția, cei care au citit-o atent sau poate că nici nu atent, fiindcă este un document foarte simplu de citit, dar eu cred că parlamentarii care se opun semnării nici nu și-au dat silința măcar o dată să citească această convenție, pentru că noi deja avem în legislația noastră cuvântul „gen”, noi deja avem egalitate de gen. Pur și simplu, convenția introduce educație obligatorie referitoare la rolurile de gen ale femeilor și bărbaților. Pentru prima dată vorbește că stereotipurile de gen sunt la originea violenței, prima dată vorbește despre faptul că rolurile și genul sunt o construcție socială, adică la noi de mici fetițele sunt educate că trebuie să se poarte într-un fel, să reacționeze într-un fel, să fie mai modeste, să-și cunoască locul, să tacă, să mai înghită, să mai rabde sau că familia este cea mai importantă. Și se poate de văzut că se manipulează cu chestia asta, că ce fel de femeie poate să fie politiciană, cercetătoare sau nu știu de care acolo, dacă ea nu are familie, nu-i femei adevărată. Sunt multe lucruri de care noi nu ne dăm seama la nivel de percepție, de acestea colective. Convenția vorbește despre lucrurile acestea. În convenție se vorbește că tradițiile nu sunt bune doar în măsura în care ele contravin la demnitatea umană, la drepturile omului, la drepturile femeilor inclusiv. Nu putem să vorbim că tradițiile sunt bune, de exemplu, în cazul mutilării genitale, ceea ce se întâmplă și până acum în Daghestan sau nu știu unde sau furatul mireselor; putem să vorbim că tradițiile sunt bune când femeia nebătută e ca și casa nemăturată și îi mai dai una și se liniștește. Acestea nu sunt tradiții bune. Dar se vorbește și despre finanțare. Da, statul, evident, când este vorba despre finanțare, atunci Dvs. cunoașteți că tot ce ține de finanțarea segmentului pe drepturile omului, statul este foarte reticent. O să găsească bani pentru orice, dar numai nu pentru educație, pentru drepturi; pentru infrastructură, pentru drumuri și pentru nu știu ce au să găsească. Și sunt multe, multe chestii care evident că nu plac, bunăoară, despre instruire obligatorie, despre parteneriate cu media, despre atragerea parteneriatelor private, pentru că introduc mai multe obligații. Cui o să-i placă lucrul acesta?”

Europa Liberă: Astfel de demersuri colective au fost eficiente în trecut?

Veronica Teleucă: „Noi am avut demersuri colective în tot ce ține de ratificarea convenției și cumva am împins-o, am adus-o, cumva am creat spațiul acesta public unde se vorbește despre asta. Am avut demersuri colective pe sancționări, pe mediatizarea cazului, de exemplu, al Victoriei Pruteanu, când a avut loc. Practic, toate demersurile colective semnate de mulți semnatari, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, am avut un rezultat bun.”

Europa Liberă: La modul practic, vă întreb dacă sperați ca acest demers, de fapt, să fie auzit de autorități?

Veronica Teleucă: „Da, evident! Știți cum e la noi, dacă apare în presă și se vorbește mult, atunci cumva oamenii se simt neconfortabil și încep să dea răspunsuri, dar acesta este și rolul nostru. Noi, ca organizații neguvernamentale, trebuie să depunem presiune, să avem răspunsuri, și nu răspunsuri generale, dar răspunsuri exacte. Poate din răspunsurile lor o să reiasă că au făcut totul bine și noi suntem cei care..., nu se știe, dar las’ să vină cu niște răspunsuri, las’ să dea niște explicații. De ce nu?”