Președintele Comitetului Internațional Olimpic, Thomas Bach, le-a spus ucrainenilor că chemările lor la boicotarea Jocurilor Olimpice de Vară de la Paris, din 2024, ca pedeapsă pentru eventuala admitere la competiții a rușilor și belarușilor, ar merge împotriva „principiilor olimpice”.
### Vezi și... ### Țările baltice și Polonia critică CIO cu privire la participarea sportivilor ruși și belaruși la JO 2024Într-o scrisoare trimisă recent Comitetului Olimpic Ucrainean, ajunsă la presă la 9 februarie, Bach spune că eforturile Ucrainei de a „presa” și alte țări să boicoteze JO 2024 sunt „extrem de regretabile”.
Chestiunea urma să fie discutată vineri la Londra la un summit al miniștrilor sporturilor, cu o adresare video a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Luna trecută, CIO anunța că explorează căi de a permite participarea sportivilor din Rusia și Belarus la Paris 2024 ca sportivi „neutri”, iar Ucraina a reacționat cu furie, amenințând că nu va participa.
Ucrainenii nu au apreciat nici scrisoarea lui Bach, spunând că ea ar demonstra cât de influențat este CIO de Rusia.
Ministrul ucrainean al sporturilor, Vadim Gutsait, a spus că participarea rușilor și belarușilor la olimpiadă i-ar traumatiza și mai mult pe sportivii ucraineni afectați de război.
„(Sportivii ucraineni) și-au pierdut prieteni și rude, și-au pierdut casele, au suferit traume psihologice, au pierdut șansa de a face ce le place cel mai mult”, a scris Gutsait, care este și șeful Comitetului Olimpic Ucrainean, într-o scrisoare către Bach și alți oficiali CIO, publicată vineri.
Gutsait a insistat că sportivii ucraineni nu s-ar simți în siguranță într-un sat olimpic plin de ruși și belaruși.
Lideri politici din țări apropiate Ucrainei, ca Polonia sau țările baltice, au spus că ar putea adera la un eventual boicot olimpic dacă COI merge înainte cu planul participării rușilor și belarușilor „sub steag neutru”. Marți, cinci structuri sportive din țări nordice, europene, au cerut neprimirea la Jocuri a sportivilor și oficialilor din Rusia și Belarus.
### Vezi și... ### „Steagurile lor sunt pătate de sânge”: Zelenski vrea ca sportivii ruși să fie izolați completPrimărița Parisului, Anne Hidalgo, a spus că participarea rusă și belarusă ar trebui interzisă dacă războiul va dura până atunci.
CIO, care anul trecut a aprobat excluderea rușilor și belarușilor de la evenimente sportive din considerente de securitate, nu este unitar în asemenea chestiuni nici pe plan intern. El a dat federațiilor individuale, pe discipline, ultimul cuvânt în privința reprimirii rușilor și belarușilor la concursuri.
În Rusia, sportul este un element politic, este propagandă eficientăMinistrul ucrainean al sporturilor, Vadim Gutsait
Federația de tir cu arcul, de exemplu, a spus săptămâna trecută că este foarte improbabil ca anul acesta vreun rus sau belarus să participe la competițiile ei, inclusiv la cele de calificare la olimpiadă. Aceeași federație a mai spus că nu va accepta nici planul rușilor de a încerca să se califice prin concursuri ținute în Asia, mai degrabă decât Europa.
Federația de atletism are propriile ei restricții față de ruși, luate din cauza dopajului, iar președintele ei, Sebastian Coe, a spus că soluția lui preferată ar fi ca Rusia „să iasă din Ucraina”.
Mult criticată a fost ideea CIO, vehiculată recent, ca la olimpiadă să poată participa numai sportivi ruși și belaruși care nu sprijină regimurile din țările lor. CIO nu a definit principiile unei eventuale asemenea „trieri”. AP scrie că Ucraina este îngrijorată în mod special de participarea sportivilor ruși de la cluburi militare, inclusiv a celor care dețin ranguri de ofițer.
„În Rusia, sportul este un element politic, este propagandă eficientă, în acest caz în promovarea războiului”, a spus ministrul ucrainean Gutsait în scrisoarea lui către Bach.