Patru clădiri ale instituțiilor de stat din R. Moldova, între care și cea a Guvernului, au fost vandalizate în ultimele două nopți, anunță Poliția moldoveană. Polițiștii au reținut câteva persoane suspecte, care ar fi fost instruite la Moscova pentru „atacul asupra mai multor edificii ale statului”.
Sediile Companiei publice de radiodifuziune şi televiziune „Teleradio-Moldova” și a Curții Supreme de Justiție au fost stropite cu vopsea în noaptea de 27 spre 28 septembrie. Polițiștii spun că au stabilit un cerc de suspecți.
Cu o zi mai devreme, au fost vandalizate clădirile ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Guvernului, iar poliția a reținut atunci doi tineri. Ei au declarat, potrivit poliției moldovene, că au fost recrutați pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova „cu scop de destabilizare”.
Într-un comunicat difuzat de poliție se spune că una dintre persoanele reținute a declarat că ar fi responsabil de găsirea tinerilor, „pentru ulterioara instruire la Moscova”, unde trebuiau să le fie comunicate și acțiunile care urmează să fie întreprinse în R. Moldova. Cei recrutați urmau să fie plătiți cu câte 500 de euro lunar.
La Moscova ar fi mers 20 de persoane, care ar fi fost instruite pe un poligon cum „să creeze proteste la Chișinău și destabilizări”, iar poliția moldoveană susține că a identificat deja 13 dintre ele.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te