Guvernele a 18 state, care fac parte din Coaliția pentru libertatea presei, între care Ucraina și Statele Unite ale Americii, au semnat joi o declarație în apărarea libertății mass-media din Rusia.
În textul publicat vineri, pe site-ul Departamentului de stat american, se spune că Rusia suprimă tot mai mult accesul cetățenilor săi la presa independență, introducând anul trecut cerințe oneroase de etichetare pentru așa-numiții „agenți străini media”, transmite Vocea Americii.
Zeci de jurnaliști și instituții de presă au fost etichetate în ultimele patru luni de către autoritățile ruse drept agenți străini.
Potrivit semnatarilor declarației, autoritățile ruse au acuzat corporația Radio Europa Liberă / Radio Libertatea (RFE/RL) de peste 600 de încălcări ale așa-numitei legislații a agenților străini, aplicându-i amenzi în valoare totală de peste 4,4 milioane de dolari.
Potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor, 10 jurnaliști se află în închisoare în prezent în Rusia, doar pentru că își fac meseria.
Cele 18 țări cu condamnat hărțuirea jurnaliștilor independenți și a instituțiilor de presă în Rusia, cerând autorităților ruse să își respecte angajamentele și obligațiile privind drepturile omului, și să asigure libertatea presei și siguranța jurnaliștilor.