Cod galben de instabilitate atmosferică pe teritoriul R. Moldova

Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea intră în vigoare astăzi, 30 iunie, la ora 16:00 și este valabilă până mâine, 1 iulie, ora 03:00.

În perioada indicată, pe arii extinse se prevăd descărcări electrice, izolat cu averse puternice (15-35 l/m2) și grindină, însoțite de vijelie de până la 15-20 m/s.

Astăzi este valabil codul galben de caniculă.