În această săptămână în Georgia sunt comemorate victimele războiului de cinci zile cu Rusia din 2008. Ca urmare a operațiunii ruse care a început pe 8 august pentru a „forța Georgia la pace” au fost uciși, potrivit diverselor estimări, între 1000 și 4000 de oameni. Osetia de Sud și Abhazia au fost recunoscute imediat apoi de Rusia drept state independente. În septembrie 2008, Georgia a rupt relațiile diplomatice cu Rusia. Relațiile bilaterale nu s-au îmbunătățit până astăzi. Arkadi Babcenko era la data aceea corespondent militar rus și a relatat din mijlocul conflictului. Cu el au stat de vorbă colegii nostri de la serviciul limba rusă, Radio Svoboda.
Europa Liberă: Cu ce gânduri și ce știați când ați plecat în Osetia de Sud, în 2008?
Arkadi Babcenko: „Nu știam prea multe, pe atunci încă nu era clar ce se întâmplă. Propaganda nu era ca în zilele noastre. Televizorul încă nu era pe atunci o spălătorie de creiere atât de cumplită. În principiu, aveam încredere în ceea ce se relata. Aveai senzația că Georgia a atacat Osetia de Sud. Cam acestea erau închipuirile, să zicem destul de vagi.
Your browser doesn’t support HTML5
Un interviu cu un ziarist militar rus la aniversarea războiului ruso-georgian din 2008
Nu credeam, desigur, zvonurilor despre două mii de morți, era propagandă evidentă. Dar consideram că, cel mai probabil, Georgia a fost cea care a atacat. Și am mers să aflu ce se întâmplă. Aveam o anumită experiență: de două ori am fost soldat în Cecenia. Știam ce înseamnă războiul. Așa că am mers încolo foarte bine pregătit.”
Europa Liberă: Și ce ați văzut acolo, la fața locului?
Arkadi Babcenko: „Nici când am ajuns nu prea m-am dumerit ce se întâmplă. Era greu să tragi concluzii. În primul rând, a devenit clar că nici nu putea fi vorba de două mii de decedați, pe care insista propaganda. Era o porcărie. În al doilea rând, Țhinvali, desigur, era distrus, dar nu în așa măsură cum a fost, de exemplu, orașul Groznîi, pe care Rusia l-a șters de pe fața pământului. Groznîi a fost transformat în Stalingrad.
Dar în același timp, cele trei zile de război petrecute aici, 10-13 august, au fost foarte dure. În Cecenia nu au avut loc lupte de așa o anvergură. Aici însă totul era foarte intens: tancuri, avioane, sisteme de rachete „Grad”, totul era ca la carte. A fost un război adevărat. Nu era vorba de un oarecare conflict armat la graniță, a fost un război în toată legea. Pur și simplu, nu a durat mult, din fericire. Am analizat toată chestia asta, am urmărit armata rusă – pe atunci încă nu se trecuse la serviciul militar prin contract. Și din nou, armata rusă sacrifica băieți de 18 ani. Exact așa cum s-a întâmplat și în Cecenia.”
Europa Liberă: Care dintre zilele pe care le-ați surprins a fost cea mai grea din punct de vedere jurnalistic?
Arkadi Babcenko: „Cele mai grele au fost, desigur, 10 și 11 august. În Țhinvali era comandamentul trupelor de menținere a păcii. Acolo, în sediul comandamentului erau toți jurnaliștii. Am ieșit din acel sediu și am zărit o coloană. Am încercat să mă alătur ei, dar militarii deja erau practic inaccesibili pentru jurnaliști. La toate întrebările răspundeau doar dacă era o solicitare în scris de la Ministerul Apărării. M-am pornit de-a lungul coloanei. Am observat niște ceceni. Le spun: „Băieți, încotro?”. Ei îmi răspund că se îndreaptă „să facă curățenie”, cum se spune, în satul Tamarașeni. I-am întrebat dacă pot merge și mi-au răspuns: „De ce nu? Sui!”. Am urcat în mașina lor blindată și am plecat. De fapt, armata nu mergea pentru nicio curățenie spre Tamarașeni, se ducea să cucerească localitatea Gori. Era un marș deja în profunzimea Georgiei.
Am ajuns în satul Zemo-Nikozi. E o localitate aflată între Gori și Țhinvali. Și ca de obicei, nu au cotit unde trebuie. Armata nu trebuia să intre acolo. Trebuia să ocolească localitatea. Dar hărțile lor erau vechi, antice, nimeni nu știa nici pe dracu... Când am intrat în sat, coloana a ajuns într-o ambuscadă. A început lupta, una destul de serioasă. Din câte țin minte, au murit vreo 13 persoane, a fost ars un tanc, două mașini de luptă a infanteriei, alte vehicule, deja nu mai țin minte care. Era o luptă cumplită. Am petrecut o zi întreagă acolo. Dimineața am pornit spre Gori și am dat peste o coloană georgiană înfrântă, care s-a pomenit într-o ambuscadă, creată de „capul” coloanei noastre, care prima a trecut de satul Zemo-Nikozi și a plecat mai departe. Erau câteva vehicule distruse, mulți morți, cadavre arse. Am ajuns la Gori, dar a aterizat Sarkozy și s-a înțeles cu Medvedev să încheie războiul. Așa că aceste două zile au fost, desigur, cele mai grele.”
Europa Liberă: Ce amintiri de acolo vor rămâne până la sfârșitul vieții?
Arkadi Babcenko: „Oamenii arși, desigur. Au fost incendiați mulți… Trei tancuri distruse în „Piața celor trei tancuri”. Am văzut o parte din corpul unui tanchist. O mâncau câinii. Și mirosul, mirosul, mirosul... Mirosul oamenilor arși în arșiță este ceva de nedescris. M-a urmărit ani de zile după aceea... Deschizi un tub de pastă de dinți, iar de acolo miroase a cadavre arse. Asta mi s-a impregnat în creier.”
Europa Liberă: Când a început să vi se schimbe atitudinea față de acest conflict? Când ați înțeles că totul, poate, nu s-a întâmplat chiar așa cum se prezenta atunci, în 2008?
Arkadi Babcenko: „Mai târziu, când am început să privesc asta din punctul de vedere al unui jurnalist. La început am făcut un reportaj și doar mai târziu am început să analizez ce s-a întâmplat, am încercat să aflu ceva, m-am implicat în asta mai în profunzime. Am revenit în Osetia de Sud de vreo trei ori, până când cineva a început să citească reportajele mele. Mi-au pus țeava mitralierei în burtă și mi-au zis să nu mă mai întorc. I-am înțeles și n-am mai venit.
Cu timpul, am început să înțeleg că ceva nu e în regulă, iar apoi mi-am dat seama că situația nu e deloc așa cum este prezentată publicului. Analizând particularitățile conflictului, peste un an-doi am înțeles că tot ce s-a întâmplat era un scenariu care a mai avut loc, iar acum situația se repetă în Ucraina. Era o agresiune a Rusiei, era un război imperialist de cucerire. Rusia a provocat Georgia în toate felurile. La prima ocazie a introdus trupele sale și a anexat o parte din teritoriul georgian. Ei, bine, chiar dacă era vorba de Osetia de Sud, chiar dacă, să zicem asupra Osetiei pașnice au năvălit fasciștii georgieni.... Dar de ce a fost invadată Abhazia? Asta arată că războiul a fost intenționat, se pregătea ocupația unei părți mai mari a Georgiei, poate chiar ocupația ei totală. Slavă Domnului, comunitatea internațională a reușit să se implice și să oprească asta.”
Europa Liberă: Nu au existat oare în acel război premize mai obiective decât în cazul războiului ruso-ucrainean care ar putea explica cele întâmplate altfel decât existenţa unui plan al Rusiei de a ocupa Osetia de Sud şi Abhazia?
Arkadi Babcenko: „Toate războaiele sunt asemănătoare și toate războaiele sunt diferite. Conflictul din Osetia de Sud are particularitățile sale. E clar că acest conflict nu a început pe 8 august și nici pe 1, când au fost primele schimburi serioase de foc. Conflictul are rădăcini mult mai adânci. Totul a început încă din 1992, de la primul război. Rusia îl alimenta în mod constant. Rusia susținea aceste republici banditești și le incita de zeci de ani. Fiindcă nu putem vorbi de un stat bine format în cazul Osetiei de Sud. Georgia a încercat să rezolve aceste probleme. Cu siguranță, a vrut să-și restabilească statalitatea. Georgia a decis să o facă cu forța, dar asta e dreptul Georgiei. Consider că un stat suveran are tot dreptul să-și apere suveranitatea prin implicarea armatei sale. Dar dacă trupele tale, cum a fost în cazul trupelor ruse, invadează alt stat, e vorba de ocupație. Nici vorbă.”
Europa Liberă: Dar atunci nu vă gândeați la asta. Ați zburat cu elicopterul înapoi la Țhinval și ați scris că satele georgiene peste care ați trecut practic au fost șterse de pe fața pământului, arse până la temelii. Când ați văzut aceste distrugeri, nu ați început să aveți dubii?
Arkadi Babcenko: „Da, au început să apară dubii. Era data de 12. Zburam deasupra unei enclave georgiene și vedeam cum totul arde de la un orizont la altul. Pe acolo treceau grupuri de oameni care ștergeau de pe fața pământului satele georgiene. Eduard Kokoitî, pe atunci președinte al autoproclamatei Osetii de Sud, a spus: „Noi am făcut totul una cu pământul”. Așa și era. Mă bucur că populația georgiană a reușit să plece de acolo peste noapte. De la asta ți se ridică părul măciucă.
Era o regiune înfloritoare, Georgia investea bani acolo. Iar apoi, într-o singură noapte, toți au plecat. E strașnic. Începi să înțelegi cum stau lucrurile, atunci când zbori peste aceste pământuri și nu te gândești la premisele politice, dar vezi acțiunile fiecărei părți. Am ajuns mai apoi la Țhinvali și mergeam prin Tamarașeni, exact în momentul când se împușca și se distrugea. Când vezi aceste mulțimi de jefuitori, care târâie totul, de la electrocasnice până la plante de casă (cineva ducea cu scuterul un ficus), atunci înțelegi că lucrurile nu stau cum trebuie. După astfel de acțiuni, inconștient aproape, începi să-ți dai seama care dintre părți are sau nu dreptate.”
Europa Liberă: Ați avut vreo dată un sentiment de vină față de poporul georgian pentru ce s-a întâmplat atunci? Vi s-a întâmplat să vă întâlniți cu georgieni, să le povesteați că ați fost în Osetia de Sud, Țhinvali, Gori și să vă cereați scuze în numele Rusiei pentru ce s-a întâmplat?
Arkadi Babcenko: „Da, așa a fost. Mi-am cerut scuze, dar simțul vinovăției nu e atât de acut ca față de Ucraina. Atunci, în primul rând, am fost jurnalist. Lucram la „Novaya Gazeta”, este un ziar de opoziție. În același timp, cu siguranță, mă asociam cu Rusia. Rusia era țara mea. Mă asociam cu această armată, fără dubii. Deja aveam o atitudine extrem de negativă față de guvernare, dar poziția mea era că Rusia este patria, chiar dacă nu are dreptate, este țara mea, chiar dacă armata mea nu are dreptate, dar este armata mea. Într-un fel, eram de partea Rusiei, de partea armatei ruse, chiar dacă spuneam: „prieteni, nu aveți dreptate, sunteți criminali și ucigași”. Însă după ce Rusia a invadat Ucraina, nu mă mai pot asocia cu Rusia. Îmi este indiferent ce se va întâmpla cu această țară. Îmi este indiferent ce face. Singurul lucru pentru care continui să mă simt vinovat este că nu am reușit să alungăm această putere uzurpatoare, ca să nu se bage peste vecini și să-i omoare. Aici, da, este și vina mea. Ieșeam la mitinguri, încercam să facem ceva, dar nu ne-a reușit. Ei sunt mulți, sunt milioane. Au fost transformați în zombie într-un mod cumplit. Ca cetățean mă simt vinovat că nu am putut influența situația din țară.”
Europa Liberă: După războiul cu Georgia, după războiul cu Ucraina, credeți că există pericolul ca această istorie să se repete în alte părți?
Arkadi Babcenko: „Nu cred că totul se va termina la Donbas. E clar că acest regim va intra în putrefacție. Regimul va cădea, însă, din păcate, se va ține mult timp. Va ajunge la o etapă când unica soluție de a rezolva problemele interne va fi un conflict extern. Cred că această țară se va mai băga și altundeva.”
Europa Liberă: Mai țineți legătura cu cineva din Osetia de Sud, cu cei pe care i-ați întâlnit în acea scurtă călătorie de serviciu?
Arkadi Babcenko: „Nu, practic cu nimeni. Au fost două persoane care mă mai sunau un timp după război, dacă aveți în vedere miliari. Ei mă sunau, dar apoi s-a întâmplat Crimeea. Ei susțin anexarea, sunt „Krîmnashiști”. Mai erau și foști jurnaliști. Cu unii dintre ei ajunsesem în miezul luptelor. Acum și ei susțin anexarea Crimeii. Pe atunci însă erau pacifiști. Au simțit mirosul cărnii arse de om și scriau că războiul e rău, că e nevoie de negociere pașnică… Iar apoi a avut loc ocupația Crimeii. Și atât! Totul în capurile lor s-a întors cu susul în jos. Acum știu de măreția țării, că totul se face așa cum trebuie, că războiul georgian era o decizie corectă, că georgienii sunt fasciști, că ucrainenii sunt fasciști. Toți sunt fasciști, numai noi suntem inocenți și drepți. Nu am nici un motiv să discut cu așa oameni.”