Gheorghe Cojocaru: „Previziunile că ar exista o înțelegere între conducerea PD și PSRM în privința votului mixt încep să se adeverească”

Gheorghe Cojocaru

Puncte de vedere în dialog la Europa Liberă.

O discuție în studioul Europei Libere între istoricul Gheorghe Cojocaru și Vasile Botnaru:

Your browser doesn’t support HTML5

Un punct de vedere de Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru: „Asupra semnificației votului celor 74 de deputați, reprezentanți ai puterii și ai opoziției socialiste, în favoarea unui proiect de lege prin care se modifică actualul sistem electoral, promovându-se un sistem mixt de alegere a membrilor viitorului Parlament, s-au emis deja diverse opinii și s-au formulat diverse explicații, adeseori contradictorii. Ceea ce deocamdată se vede cu ochiul liber este că previziunile unor observatori ai fenomenului politic, de la începutul anului, precum că ar exista o înțelegere între conducerea celor două partide, Democrat și al Socialiștilor, în privința votului mixt, iată că încep să se adeverească.”

Europa Liberă: Multora această „idilă” li s-a părut cam suspectă, puțin probabil să fi fost o improvizație, dar, indiferent dacă a fost gândit din timp sau a fost rodul unei manevre tactice, compromisul era necesar?

Gheorghe Cojocaru: „Între o înțelegere de principiu și o înțelegere conjuncturală, sigur, este o diferență. Însă ceea ce contează, până la urmă, sunt rezultatele și chiar mai puțin necesitatea unui compromis sau doar simularea compromisului. Opțiunea fracțiunii parlamentare a democraților, cea mai mare numeric, pentru votul mixt, propus de socialiști poate fi interpretată ca un compromis, numai că, odată cu acest gest, dacă s-ar da crezare aparențelor, democrații vor trebui să pledeze pentru o „idee străină”, livrată din altă curte. Interesele puse în joc, după cum se vede, sunt prea mari pentru ca democrații să se arate deranjați de asemenea „amănunteʾ.”

Europa Liberă: Cele 74 de voturi din Parlament în favoarea unui proiect care încă e în covată, ca și aluatul, se prezintă drept o dovadă a consensului găsit în Legislativ. Pe platforma aceasta vor fi făcute oare și alte înțelegeri și aranjamente?

Gheorghe Cojocaru: „În fond, acest vot solidar pentru sistemul electoral mixt consemnează o primă aliniere deschisă a celor două partide care, de altfel, se străduie să demonstreze cât sunt de diferite și ca orientare, și ca valori. Această primă colaborare în cadrul Parlamentului va fi urmată, probabil, și de alte asemenea exerciții benefice ambelor formațiuni, dar până la o asociere umăr la umăr mai e mult până departe. Doar ulterior se va vedea dacă votul celor două partide pentru sistemul electoral mixt a putut servi drept „probă de foc” a unor noi proiecte politice.”

Europa Liberă: Votul mixt, poreclit drept struțocămilă de unii comentatori, este luat în furci de opoziție, cea extraparlamentară, dar și de cea comunistă. Ce pierd și ce câștigă totuși partidele printr-o eventuală trecere la votul mixt?

Gheorghe Cojocaru: „Pierd mai puțin decât în cazul votului uninominal, dar pierd totuși posibilitatea de a-și adjudeca, convențional vorbind, 50 de mandate de deputat. Își păstrează șansa de a lupta pentru altă jumătate de mandate, dar partidele care vor ajunge în Parlamentul viitor vor simți suflarea în ceafă a celor aleși în circumscripțiile uninominale. În acest nou context, probabil, se va menține un echilibru oarecare al vieții politice, însă partidele vor trebui să învețe că, fără personalități cu vizibilitate publică, riscă să-și diminueze drastic șansele de a ajunge la putere.”