Săptămâna trecută, fostul președinte Igor Dodon a anunțat că se retrage din Parlament și în decembrie, de la conducerea Partidului Socialiștilor când la congresul partidului va fi aleasă o noua conducere colectivă. Motivul invocat era că vrea mai mult timp pentru a cutreiera țara și a vorbi cu oamenii dar și pentru noua cameră de comerț informală, creată de o serie de firme din Rusia, dar cu sediul la Chișinău. Dodon însuși a calificat anunțul drept „istoric”. Ecoul a fost însă de scurtă durată, fiind acoperit de două crize cu adevărat istorice: cea sanitară, și cea a gazelor.
Ce mai rămâne din opoziție, ce rol mai are în Parlament și mai ales, ce fel de opoziție mai are R. Moldova? O discuție cu Igor Boțan, director executiv ADEPT.
Your browser doesn’t support HTML5
Igor Boțan: „Orice societate are nevoie de o opoziție foarte puternică. Modalitățile în care acționează opoziția pot fi diferite. Ceea ce face actualmente liderul Partidului Socialiștilor, dl Igor Dodon, a făcut în 2013 liderul Partidului Liberal Democrat, dl Vlad Filat, care, după ce a fost demis din funcția de prim-ministru, timp de un an de zile până la alegerile parlamentare a cutreierat toată Republica Moldova cu mesaje privind drumuri bune, extinderea rețelei de gaze, construirea apeductelor, canalizației ș.a.m.d. și, ne amintim, chiar după scandalul prin care a trecut dl Vlad Filat în 2013, în 2014 partidul a obținut un rezultat foarte bun – 20%.”
Europa Liberă: Dar Partidul Socialiștilor are deja acest vehicul parlamentar, ar putea pe bune să apere interesele alegătorilor.
Igor Boțan: „Este adevărat, numai că dl Dodon, adresându-se cetățenilor, a spus de la bun început, de la începutul activității parlamentului de legislatura a XI-a, că domnia sa nu se simte confortabil în parlament, că ar dori să aibă contact cu cetățenii. Problema e că, după anunțarea retragerii din parlament, dl Dodon a mers în teren, dar nu în Republica Moldova, ci în Rusia, unde, spune dânsul, vrea să discute cu oamenii de afaceri din Federația Rusă ca să consolideze relațiile economice. Este foarte interesant cu cine se întâlnește la Moscova, cu bancheri, și acest lucru dă de bănuit că totuși scopurile sunt cu totul altele decât cele anunțate. Dacă printre partenerii dlui Dodon sunt bancheri precum Gherman Gref, care are o reputație foarte proastă în Federația Rusă, dar care conduce Sberbank-ul sau de curând s-a întâlnit cu șeful Gazprombank ș.a.m.d. și mesajul este că vrea să aducă reprezentanți ai sectorului bancar rusesc în Republica Moldova și acest lucru dă de bănuit că totuși intențiile dlui Dodon diferă puțin de afirmațiile pe care le-a făcut.”
Europa Liberă: Ce mai poate cumpăra în afară de sectorul bancar un investitor rus pe care se laudă Igor Dodon că l-ar avea în spate atunci când devine președinte al unei camere de comerț informale?
Igor Boțan: „Greu de înțeles care sunt intențiile adevărate ale dlui Igor Dodon mai cu seamă că noi cunoaștem foarte bine că, atunci când deținea funcția de șef al statului, dl Igor Dodon a organizat aici, la Chișinău, sau cu suportul domniei sale aici au fost organizate forumuri ale reprezentanților businessului din Federația Rusă. Dl Igor Dodon, în calitate de șef al statului, încerca să ne convingă pe noi, cetățenii Republicii Moldova, că, în urma acestor forumuri, anual, în Republica Moldova ar putea veni câte cel puțin un miliard de dolari. Nimic din aceste promisiuni pe care le-a făcut din postura de șef de stat nu s-au adeverit. Acum, în calitate de lider de organizație neguvernamentală, se pare oarecum ciudat că dl Igor Dodon reia aceleași mesaje și promovează scopuri pe care nu le-a putut realiza atunci când avea pârghii mult mai puternice, dar oricum este foarte interesantă această turnură, pe care Partidul Socialiștilor și încă liderul formațiunii încearcă s-o imprime activității opoziției din Republica Moldova.”
### Vezi și... ### Luna de miere, aproape de final. Grijile zilnice risipesc euforia postelectoralăEuropa Liberă: Unii spun că este o prestidigitație politică, adică să fim foarte atenți la mesajul ascuns, pentru că, mă întorc iarăși la această declarație că, în calitate de lider al opoziției, ar fi de mai mare folos umblând din ușă în ușă sau conducând această cameră de comerț informală. Or, umblând din ușă în ușă, e puțin probabil să obțină pensia mai mare, factura mai mică, în legislativ la modul real poate să obțină amortizarea deciziilor incorecte din punctul de vedere al socialiștilor.
Igor Boțan: „Înțelegem cu toții că, după modificarea programului Partidului Socialiștilor în decembrie anul trecut, lucrurile nu au evoluat așa cum și-au dorit socialiștii, ba dimpotrivă acele modificări au adus, probabil, pierderi de imagine pentru dl Dodon și Partidul Socialiștilor și acum se încearcă cumva dregerea busuiocului, dacă putem spune așa. Este ciudat faptul că dl Dodon merge la Moscova exact acum când avem această criză a gazelor și toată lumea înțelege că această criză a gazelor are o componentă politică foarte pronunțată, iar mesajele care vin din fracțiunea Partidului Socialiștilor sunt foarte ciudate, deputații socialiști încearcă să sublinieze modalitatea în care se comportă actuala guvernare, dna președintă Maia Sandu, că ar participa la forumuri cum este „Platforma Crimeea”, care supără Rusia, iar supărarea Rusiei poate avea impact negativ asupra situației economice din Republica Moldova.”
Europa Liberă: Iar ministrul de externe merge la Kiev ca să întrebe de o posibilă ajutorare...
Igor Boțan: „Este adevărat. Deci, toate aceste lucruri, dacă le punem împreună, vedem că Partidul Socialiștilor rămâne fidel propriului trend politic de a convinge cetățenii că au greșit atunci când au votat PAS-ul și că Republica Moldova poate supraviețui doar dacă ascultă de Federația Rusă și-i merge în întâmpinare în probleme, hai să le spunem așa, de securitate regională, în probleme referitoare la eventualul statut al Transnistriei, pentru că - și acest lucru trebuie subliniat - în noul program al Partidul Socialiștilor care, apropo, va fi revizuit și acesta, pentru că, așa cum spuneam, nu a dat randament. În noul program adoptat în luna decembrie e scris foarte clar că soluționarea problemei transnistrene trebuie să aibă loc în baza „memorandumului Primakov” din mai 1997, care prevede statul comun, adică nici măcar federalizarea Republicii Moldova, ci o confederație de state. Deci, toate aceste lucruri luate împreună dau de gândit și trebuie să ne îngrijoreze, pentru că nu vedem, deocamdată, niște contururi foarte clare, precise ale prestanței Partidului Socialiștilor, dar, așa cum spuneam, noi am avea nevoie aici, în societatea noastră, de o opoziție puternică în interesul Republicii Moldova, doar socialiștii au fost cei care au început campania electorală cu lozinca „Nu dăm țara străinilor”, dar din ceea ce se întâmplă vedem că socialiștii, de fapt, încearcă să promoveze ideea că fără cedări în fața Rusiei nu avem șanse să supraviețuim.”
### Vezi și... ### Anneli Ute Gabany: Dacă R. Moldova ar cădea în dependența Rusiei, soarta Ucrainei va fi pecetluităEuropa Liberă: Adică, străini fiind occidentalii, și nu esticii? Și socialiștii continuă, de fapt, opțiunea politică a comuniștilor care încercau să ambaleze vasalitatea politică evidentă într-un ambalaj atrăgător.
Igor Boțan: „Nu este chiar așa. Dl Vladimir Voronin, deși a obținut pentru partidul domniei sale și pentru sine, în calitate de șef al statului, un mandat care prevedea integrarea în Uniunea Rusia-Belarus, peste un an și jumătate a semnat decretul privind integrarea europeană a Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Dar cărarea spre Moscova și recordul cu Putin l-a înregistrat Voronin?
Igor Boțan: „Voronin, da, el a recunoscut că a avut peste 35 de întrevederi personale cu Vladimir Putin, dar după ce a înțeles că Vladimir Putin nu este predispus să ajute Republica Moldova să-și rezolve problemele de mare impact pentru Republica Moldova – problema transnistreană și prețul la gaze –, dl a spus că era în drept și a procedat corect atunci când a găsit un alt partener strategic pentru Republica Moldova, Uniunea Europeană. Și trebuie să ne amintim iarăși că Vladimir Voronin a mers la Bruxelles în mai 2008 și a cerut ca Republica Moldova să fie acceptată în pachetul Balcanilor de Vest și doar după ce Uniunea Europeană a răspuns că Republica Moldova oricum nu face parte din Balcanii de Vest și nu poate fi tratată în același chip, Voronin a întors spatele și a mers spre Moscova, și lucrurile au evoluat până la Memorandumul de la Barvikha din martie 2009, care a fost preludiu pentru revolta tinerilor, care au pus speranțe în integrarea europeană și au văzut că liderii politici, în funcție de cum bate vântul, își schimbă strategiile.”
Europa Liberă: Cine este exponentul stângii astăzi în societatea moldovenească – socialiștii, care se pretind a fi de stânga și s-au cuplat cu comuniștii, care prin definiție ar trebui să fie de stânga, deși Vladimir Voronin, apropo, la întrebarea pe care i-am adresat-o referitoare la partidul celor mulți și săraci, dânsul a spus că nu-i adevărat, Partidul Comuniștilor nu este un partid al săracilor? Deci, astăzi în Republica Moldova cine îi „înfruntă” pe capitaliști?
Igor Boțan: „Trebuie să recunoaștem că Partidul Socialiștilor nu mai este și nu poate fi privit ca un partid de stânga odată ce a îmbrățișat doctrina conservatoare. Este greu să ne imaginăm că un partid cu denumirea de partid al socialiștilor declară public că împărtășește ideologia conservatoare, doctrina conservatoare și pune accentul pe o relație strânsă cu Biserica Ortodoxă care este supra-conservatoare, dacă putem spune așa, aici, în Republica Moldova. Dacă adăugăm la asta prietenii personali ai dlui Dodon - bancheri, oameni de afaceri -, concluzionăm că această formațiune s-a îndepărtat foarte mult nu doar de ideea socialistă sau a socialismului democratic, dar a devenit un partid conservator de dreapta în toată regula.”
### Vezi și... ### Opoziția contestă la Curtea Constituțională ratificarea Convenției de la Istanbul
Europa Liberă: Aici sunt obligat să vă întreb – fără Dodon în frunte, Partidul Socialiștilor va redeveni unul de stânga sau Rusia, cea care în permanență caută soldați în Republica Moldova în sens politic, va fi nevoită să caute altă formațiune?
Igor Boțan: „Printre formațiunile politice pe care le avem aici, în Republica Moldova, un partid cu adevărat de stânga ar fi Congresul Civic, numai că această formațiune în primul exercițiu electoral a obținut un scor foarte, foarte modest, dar dacă vorbim strict despre doctrine, fără îndoială cea mai indicată formațiune să pretindă că exprimă interesele cetățenilor cu viziuni de stânga, sigur că este Congresul Civic. Dacă ne referim la Partidul Comuniștilor, această formațiune este într-o situație nu tocmai promițătoare, liderul formațiunii a anunțat că cedează funcția de șef al partidului la congresul care va avea loc pe 7 noiembrie și trebuie să avem răbdare să vedem cine va fi ales în funcția de președinte al formațiunii, dar oricum această formațiune nu poate fi în niciun caz identificată ca marxist-leninistă, așa cum pretinde Vladimir Voronin. Deci, din păcate, pe segmentul de stânga nu avem acum o forță politică, care ar avea și mesaj, și doctrină, și suport masiv din partea cetățenilor ca să pretindă poziția de forță politică de stânga care să-i facă concurență dreptei politice sau centrului-dreapta reprezentat de PAS. Și, în general, e o mare problemă cu opoziția din Republica Moldova, nici pe dreapta, nici pe stânga nu avem forțe politice care să se bucure de suportul masiv al cetățenilor.”