Comisia Europeană a avertizat guvernele țărilor membre ale Uniunii Europene că măsurile antiepidemice pe care le iau trebuie să fie limitate, proporţionate și să nu submineze democraţia. „Este foarte important ca măsurile de urgenţă să nu fie adoptate pe seama principiilor şi valorilor noastre fundamentale”, se spune într-o declarație a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Declarația survine la o zi după ce premierul eurosceptic al Ungarei, Viktor Orban, a obţinut din partea parlamentului puteri sporite, care îi permit să conducă țara prin decret pe durata stării de urgență introdusă din cauza pandemiei de coronavirus. Spre deosebire de alte țări ale Uniunii Europene, în Ungaria primul ministru a primit o autoritate mărită pe termen nelimitat, pe care o poate deține și după ce legislativul va ridica starea de urgență. Ungaria avea confirmate, marţi, 492 de cazuri de COVID-19, cu 45 mai multe faţă de luni, şi 16 decese.