Comisia Europeană îngrijorată de independența justiției, libertatea presei și eforturile anticorupție din Ungaria și Polonia

Comisia Europeană. Imagine de arhivă

Comisia Europeană a tras un semnal de alarmă cu privire la independența justiției, libertatea presei și eforturile anticorupție din Ungaria și Polonia, în cel de-al doilea său raport anual asupra statului de drept și stării democrației în cele 27 de țări membre, dat publicității la 20 iulie. Noul avertisment urmează unui val de critici la adresa guvernelor de dreapta de la Budapesta și Varșovia, dar și unor acțiuni juridice declanșate împotriva lor din cauza presupuselor încălcări ale regulilor și valorilor blocului comunitar, inclusiv prin stigmatizarea comunității LGBTQ.

### Vezi și... ### Raport despre starea democrației în UE: Ungaria și Polonia – inamici din interior

În raport, Comisia exprimă „îngrijorări serioase” cu privire la independența justiției în cele două țări și mustră Ungaria pentru că nu a făcut suficient împotriva „riscurilor clientelismului, favoritismului și nepotismului” la nivelurile superioare ale guvernului.