La Washington, Comisia juridică din Camera reprezentanților a amânat pentru vineri votul asupra capetelor de acuzație care ar putea duce la suspendarea din funcție a președintelui Donald Trump din cauza unei dezbateri prelungită de republicani în cursul nopții. Se așteaptă ca membri comisiei să le aprobe vineri după care săptămâna viitoare vor merge în plenul Camerei, unde de asemeni, este de așteptat să fie aprobate.
Trump, acuzat că a blocat un important ajutor militar pentru Ucraina pentru a obține un avantaj politic intern, va fi al treilea președinte american judecat de Senat în vederea suspendării din funcție.
Nu este de așteptat ca Trump să fie suspendat pentru că ar fi nevoie de o majoritate de două treimi din membri Senatului, dominat de republicanii președintelui.
Donald Trump respinge categoric toate acuzațiile, considerând procedura de „impeachment” o „făcătură”.
În cursul dezbaterilor de joi, republicanii din Comisia juridică s-au plâns că nu ar fi respectate procedurile legale, în replică, democrații au afirmat că acești evită să discute acuzațiile în sine.