Consiliul de conducere al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a adoptat o rezoluție în care cere ca Rusia să pună capăt ocupației militare a centralei nucleare ucrainene Zaporojie, au anunțat surse diplomatice care au luat parte la ședința cu ușile închise a consiliului pe 15 septembrie la Viena.
Rezoluția cere ca Rusia „să înceteze imediat orice acțiune împotriva și la centrala nucleară de la Zaporojie, și la orice instalație nucleară din Ucraina.” Cei 35 de membri ai consiliului AIEA au adoptat documentul cu 26 de voturi „pentru”, două „împotrivă”și șase abțineri, au spus diplomații, adăugând că reprezentanții Chinei și Rusiei au votat cei care au votat „împotrivă”.
### Vezi și... ### Război în Ucraina | Rafael Grossi: „Misiunea mea este să previn un accident nuclear”Rezoluția mai spune că ocupația militară a centralei sporește considerabil riscul unui accident nuclear, care ar pune în pericol populația Ucrainei, statele învecinate și comunitatea internațională.
Documentul cere ca armata rusă și agenția nucleară a Rusiei Rosatom să-și suspende toate activitățile la Zaporojie și să predea controlul centrale nucleare autorităților ucrainene.
Misiunea rusă la AIEA a obiectat, spunând că rezoluția nu menționează bombardarea centralei despre care susține că Ucraina se face vinovată.
Cea mai mare centrală nucleară din Ucraina și zonele din preajma ei au fost săptămâni la rând bombardate, Rusia și Ucraina acuzându-se reciproc pentru aceste atacuri.
Live Briefing | Război în Ucraina
Briefing-ul Europei Libere prezintă și analizează ultimele evoluții ale invaziei rusești în Ucraina și ale ripostei date de ucraineni, dar și reacția internațională.