Consiliul a constat, la sfârșitul lunii iulie, că declarațiile lui Nantoi pot fi considerate o „instigare la discriminare pe motive de prejudecată”, pentru că ar asocia moldovencele cu prostituția. Discursul deputatului ar stigmatiza femeile „pe baza originii etnice și genului”, ceea ce ar crea un „climat de ură și discriminare”.
Cu toate acestea, Consiliul pentru egalitate a respins plângerea pe motiv că nu are atribuții pentru a sancționa „instigarea la discriminare”, prevăzută de Codul Contravențional. Astfel, Consiliul a decis să readreseze plângerea către Poliție. Decizia poate fi contestată în decurs de 30 de zile.
Consiliul pentru egalitate este o autoritate publică autonomă, creată în 2013 în scopul prevenirii și protecției împotriva discriminării de toate felurile. Membrii Consiliului sunt numiți de Parlamentul R. Moldova pentru un mandat de cinci ani. Componența actuală: Ian Feldman (președinte), Victorina Luca, Gheorghina Drumea, Carolina Bagrin și Andrei Lungu.
Plângerea împotriva lui Nantoi a fost depusă de deputata socialistă Adela Răileanu, după discursul deputatului de pe 14 iunie. Într-un discurs critic la adresa exponenților Rusiei în R. Moldova, Nantoi a amintit de „fetele moldovence frumoase”, membre ale ansamblului de dansuri populare „Joc”, care au dansat „nu gratuit” pentru oligarhul fugar Ilan Șor, la Forumul economic de la St. Petersburg din 5-8 iunie.
Nantoi a spus că, „în condițiile lumii ruse în R. Moldova, frumoasele fete moldovence vor avea o perspectivă strălucită ca, pentru ruble, să deservească soldații ruși în bordeluri”.
Anterior, Nantoi a spus Europei Liberă că, din punctul lui de vedere, Răileanu l-a criticat la „indicațiile de la experți în manipulare a opiniei publice de la Kremlin” ca să distragă atenția de la esența discursului său despre „regimul fascist din Federația Rusă”, care ar „pune la cale o lovitură de stat” în R. Moldova pentru a sabota referendumul și alegerile prezidențiale din octombrie.
- Te-ar putea interesa: Nantoi a încercat să explice fraza despre „moldovencele frumoase” și „bordeluri”. Socialiștii au cerut sancționarea lui
Pe 18 iunie, președinta Platformei Femeilor Deputate din Parlament, Doina Gherman, a spus Europei Libere că Oazu Nantoi, care îi este coleg de partid (PAS), „trebuie să-și ceară scuze pentru ofensele pe care le-a adresat”. Totuși, ea este convinsă că declarațiile „au fost scoase din context” și că Nantoi „nu le-a avut în vedere”.
La ședința Parlamentului din 27 iunie, Nantoi a fost îndemnat de colegele din legislativ să-și explice declarațiile. El a spus că poate să-și ceară scuze „de la cei care n-au citit declarația integrală și au înțeles tendențios mesajul”.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te